Minoră fugită de acasă găsită într-un tren de călători

276
Minoră fugită de acasă găsită într-un tren de călători - politiatransporturi-1692971964.jpg

Articole de la același autor

La data de 24 august a.c., polițiști din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Constanța au identificat, într-un tren de călători garat în stația C.F. Constanta, o minoră, lipsită de supravegherea unui adult, care nu comunica și a cărei identitate nu putea fi stabilită.

Aceasta nu prezenta urme de violență.

Minora a fost preluată și condusă la sediu, unde polițiștii i-au oferit mâncare și apă.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au reușit identificarea acesteia, fiind vorba de o minoră, de 8 ani, din municipiul Fetești, județul Ialomița.

Au fost sesizați specialiști din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, care au preluat-o pe minoră, în vederea luării măsurilor legale ce se impun, potrivit competențelor.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal, în care se fac cercetări față de părinți, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abandon de familie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3924 secunde