Navele militare de la Mangalia, „amenințate” de iahturile din Portul Limanu?

2087

Articole de la același autor

Porturile militare maritime și fluviale nu au situația juridică reglementată și nici nu sunt delimitate clar. Ministerul Apărării Naționale vrea să modifice aceste aspecte și a pus pe hârtie proiectul unei legi privind regimul porturilor militare. Este nevoie de o astfel de prevedere legală, având în vedere expansiunea amenajărilor turistice, cum se întâmplă de exemplu în cazul Portului Militar Mangalia.

„Până în prezent, niciun port militar maritim sau fluvial nu dispune de un regim juridic reglementat printr-un act normativ, precum și stabilirea unor atribuții exprese în calitate de autoritate navală militară națională, drept pentru care s-a inițiat demersul de reglementare a regimului porturilor militare maritime”, au arătat reprezentanții Ministerului Apărării Naționale, în nota de fundamentare a proiectului legii regimului porturilor militare. Este nevoie de un astfel de demers, prin care să fie stabilite limitele zonelor de siguranță a navelor militare, a perimetrelor și regimului porturilor militare, precum și a modului de investigare a evenimentelor de navigație în care sunt implicate nave militare și guvernamentale, au subliniat reprezentanții ministrului de resort.

„Aglomerație” pe lacul Mangalia

Până în prezent, singurul port pentru care mai există acte normative care stabilesc o delimitare este Portul militar Mangalia. Dar în cazul acestuia, având în vedere extinderea amenajărilor turistice din zonă, este necesară o clarificare a delimitărilor. Portul de la Limanu, amenajat tot pe lacul Mangalia este preferat de pasionații de iahting, drept pentru care deja este „aglomerație”.

„Singurul port a cărui delimitare a fost dispusă printr-un act normativ este Portul Mangalia, port ce a fost delimitat prin Decretul nr. 39/1956 pentru reglementarea regimului apelor teritoriale, port devenit Port Militar Mangalia prin Decretul 678/1969, privind regimul de pază al frontierei de stat. Aceste decrete au fost abrogate ulterior prin Legea 17/1990, privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue și al zonei economice. (…) Dezvoltarea continuă a turismului de agrement a condus la amenajarea de către Primăria Limanu a unui port turistic pe lacul Mangalia, port în care sunt adăpostite tot mai multe iahturi și ambarcațiuni de agrement proprietate privată. Acest port turistic se extinde continuu, de la coada lacului Mangalia spre portul militar. În situația în care nu va exista un act normativ care să delimiteze portul militar astfel încât administrarea luciului de apă corespunzător bazinului portuar să aparțină Ministerului Apărării Naționale există riscul real ca navele militare să trebuiască să fie redislocate din actualele locuri permanente de bazare, iar dacă suprafețe din lac vor fi închiriate, mișcarea liberă a navelor militare pe lac va fi îngrădită. Traficul tot mai intens al acestor ambarcațiuni pe lacul Mangalia și pe șenalul navigabil de intrare/ieșire în/din port crește riscul de a periclita staționarea în siguranță a navelor militare și de a afecta securitatea obiectivelor militare”, au subliniat reprezentanții M.Ap.N.

Sancțiuni până la 30.000 de lei

„Prin proiectul de lege se delimitează fiecare port militar maritim și fluvial și se stabilește câte o zonă interzisă altor nave, destinată protecției navelor militare aflate în staționare în locul permanent de bazare, precum și câte o zonă de siguranță, către larg, destinată evitării consecințelor probabile ale unor acțiuni, ce pot afecta securitatea navelor și amenajărilor din incinta portului militar”, se mai arată în nota de fundamentare.

Drept pentru care, în proiectul de lege realizat de minister sunt prevăzute și sancțiuni pentru ambarcațiunile care staționează în perimetrul de lângă obiectivul militar (contravenție, amenda va fi între 1.000 și 5.000 de lei) sau care intră în incinta portului militar (amendă de la 1.000 la 10.000 de lei); la fel, accesul navelor în zona de siguranță a portului militar, deplasarea și refuzul părăsirii zonei vor fi sancționate cu amenzi între 10.000 și 30.000 de lei.

„Porturile militare maritime Constanța și Midia, precum și cele fluviale Brăila și Tulcea nu sunt afectate de prevederile vreunui act normativ, dar este oportun să fie delimitate, astfel încât regimul juridic preconizat al acestora să permită protecția navelor și a celorlalte obiective militare situate în incinta portuară”, au mai arătat reprezentanții ministerului de resort.

Proiectul de lege a fost publicat în mediul online miercuri, 26 mai, iar cei interesați pot transmite propuneri, sugestii sau opinii pe adresa de email [email protected], în termen de zece zile de la publicare. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.8979 secunde