Nu puteți voi protesta cât putem noi amenda! Crește numărul amenzilor date seară de seară!

605
Nu puteți voi protesta cât putem noi amenda! Crește numărul amenzilor date seară de seară! - fondamenzijandarmiprotest-1617302087.jpg

Articole de la același autor

Sute de tineri constănțeni sunt hotărâți să iasă în stradă, seară de seară, până vor reuși să convingă autoritățile să anuleze din măsurile restrictive, impuse în contextul pandemiei de coronavirus.



Înarmați cu pancarte, vuvuzele și deciși să petreacă noaptea, în grup, fără măști de protecție, tinerii se întrunesc în fața Prefecturii Constanța, apoi pornesc în marș prin oraș. Până în prezent, autoritățile nu au fost „convinse” să renunțe la restricții, în schimb numărul sancțiunilor contravenționale aplicate de Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Constanța celor care participă la proteste este, de la o seară la alta, din ce în ce mai mare. Astfel, după ce în primele seri de proteste au fost date amenzi de 40.000 – 50.000 de lei, miercuri, 31 martie, a patra seară de proteste, au fost date peste 110 amenzi, în valoare totală de peste 115.000 de lei.

„Sancțiunile contravenționale au fost date pentru nedeclararea manifestației, desfășurarea acesteia fără respectarea prevederilor legale impuse de contextul epidemiologic, nerespectarea măsurilor individuale de protecție și circulația în intervale orare în care aceasta a fost interzisă”, au explicat reprezentanții IJJ Constanța.

Miercuri seara, protestul nu a fost ocolit de incidente. Încă de la debut, dinainte să se adune protestatarii în număr mare, un tânăr a fost pus la pământ, în fața Prefecturii, și încătușat. Referitor la motivele pentru care s-a ajuns în această situație, jandarmii au explicat: „În scop preventiv, pe traseul de afluire dinspre strada Traian, unul dintre elementele de dispozitiv a încercat să comunice cu persoanele care veneau spre locul protestului, transmițându-le câteva recomandări pentru participarea la proteste. Una dintre persoane a ignorat jandarmul. La solicitarea de a-și declina identitatea, alte persoane au încercat să acorde sprijin persoanei legitimate. Persoana respectivă a fost extrasă din zonă în vederea stabilirii identității. Noi am transmis permanent apeluri la calm prin echipele de dialog care s-au aflat în mijlocul cetățenilor, comunicând și recomandând manifestanților să își exercite dreptul la liberă exprimare în mod pașnic și civilizat”. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4901 secunde