Nu-ți supăra soacra, dacă vrei să scapi cu viață

595
O bătrână de 64 de ani din Lumina se află în atenția procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, după ce, miercuri seara, a încercat să-și ucidă ginerele, lovindu-l în cap cu o cazma.

Din spusele martorilor, care au sunat la 112, scandalul a pornit în jurul orei 23, în gospodăria lui Ștefan Ion, de 48 de ani, din Lumina. În urma investigațiilor, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală au aflat că, în aceeași seară, bărbatul a consumat băuturi alcoolice, după care s-a întors acasă, pus pe scandal. În urma unor certuri aprinse, el și-a lovit soția, pe care apoi a alungat-o de acasă împreună cu copiii. Aflată la rândul său sub influența alcoolului și înfuriată la culme de gestul bărbatului, Maria Marcu, de 64 de ani, soacra lui Ștefan Ion, a așteptat până ce acesta a adormit, apoi a pus mâna pe o cazma și l-a lovit de mai multe ori în cap. La sosirea polițiștilor, alertați de vecini, bărbatul a fost găsit zăcând în pat, în stare de inconștiență, prezentând multiple leziuni în zona capului. La locul agresiunii a fost solicitată de urgență o ambulanță, scandalagiul fiind transportat, în comă, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

Cazul a fost imediat preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, care au dispus arestarea preventivă, pentru 24 de ore, a Mariei Marcu, ea fiind cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la șapte ani și șase luni, până la 12 ani și șase luni.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 13 Noiembrie 2010
Stire din Cetățenești : "Soacra mea e… poamă dulce!"
Pagina a fost generata in 0.2342 secunde