O şoferiţă care ar fi consumat alcool şi droguri s-a răsturnat cu maşina când era urmărită de poliţişti

223
O şoferiţă care ar fi consumat alcool şi droguri s-a răsturnat cu maşina când era urmărită de poliţişti - zdg1mjfkmgvlzgi4ntlkndixmtbhnza0-1705999752.jpg

Articole de la același autor

O şoferiţă care ar fi condus sub influenţa alcoolului şi a drogurilor s-a răsturnat cu maşina într-o intersecţie din oraşul Arad, marţi dimineaţă, în timp ce era urmărită de poliţişti pentru că nu a oprit la semnalele acestora.



Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, femeia a fost observată că circula "haotic" în zona centrală a oraşului, iar poliţiştii au pornit în urmărirea acesteia pentru că nu a oprit la semnale.

"Maşina şi-a continuat deplasarea câţiva kilometri, până într-un sens giratoriu din municipiu, unde, după ce şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, s-a răsturnat. Conducătorul autoturismului - o femeie de 28 de ani, din Arad - nu a fost rănit, evenimentul fiind soldat exclusiv cu pagube materiale. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar testarea cu aparatul din dotare a indicat o valoare pozitivă pentru consum de substanţe psihoactive", a informat IPJ.

Femeia a fost dusă la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei şi substanţelor consumate, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Totodată, femeia a fost amendată cu 2.640 de lei, pentru circulaţie pe contrasens, nerespectarea dispoziţiilor poliţistului rutier, nerespectarea semnificaţiei culorii roşu a semaforului, depăşirea liniei continue, conducere agresivă şi lipsa centurii de siguranţă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5495 secunde