Percheziții domiciliare, la trei persoane care dețineau arme ilegal

237
Percheziții domiciliare, la trei persoane care dețineau arme ilegal - whatsapp-image-20240223-at-16175-1708697997.jpeg

Articole de la același autor

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au efectuat, joi, 3 percheziții domiciliare. Cercetările au fost efectuate la locuințele a trei bărbați din municipiul Mangalia și orașul Negru Vodă.

Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată. Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, în anul 2022, bărbații ar fi achiziționat armele din străinătate și nu le-ar fi declarat la intrarea în țară.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate trei arme neletale suspuse autorizării, respectiv o pușcă cu aer comprimat de calibrul 5,5 milimetri, 126 de proiectile, două pistoale cu aer comprimat de calibrul 4,5 milimetri, precum și muniție aferentă. În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că cei trei bărbați nu sunt autorizați pentru deținerea, portul sau folosirea vreunei categorii de arme. În cauză cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7508 secunde