Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală, la Constanța. Prejudiciu de peste 33 de milioane de lei

124
Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală, la Constanța. Prejudiciu de peste 33 de milioane de lei - xevaziuneperchezitii2-1657109872.jpg

Articole de la același autor

Miercuri, 6 iulie, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice - I.G.P.R. au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și județele Giurgiu și Constanța, la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți, precum și la locuințele persoanelor bănuite, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. De asemenea, au fost efectuate copii de pe sistemele informatice descoperite și au fost conduse, la sediul unității de poliție, în vederea aducerii la cunoștință a calității, drepturilor și obligațiilor procesuale, precum și audierii cu privire la starea de faptă, trei persoane.

Din cercetări a reieșit că persoanele bănuite ar fi înregistrat în evidențele contabile ale societăților pe care le controlau, în mod direct ori prin interpuși, operațiuni fictive, care ar fi atestat aprovizionarea cu materiale feroase și neferoase, în scopul justificării livrărilor către procesatorii finali, activitate ilicită care ar fi condus la prejudicierea bugetului de stat cu 33 de milioane de lei.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. La acțiune au participat polițiști din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice - I.G.P.R., cu sprijinul Institutului Național de Criminalistică.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.549 secunde