Percheziții la Constanța. Traficanții de droguri, vizați de mascați

861
Desfășurare impresionantă de forțe, ieri dimineață, în centrul Constanței. Polițiști ai Serviciului Acțiuni Speciale Constanța și BCCO, alături de jandarmi, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au descins la mai multe adrese de pe străzile Atelierelor, Sarmisegetuza și Avram Iancu, împânzind practic întreaga zonă. 


Mascații, însoțiți de câini, au blocat toate intrările și ieșirile. Acțiunea a fost organizată într-un dosar de trafic și comercializare de droguri de risc, canabis și etnobotanice. 


Potrivit anumitor surse, anchetatorii au găsit în mai multe locații cantități semnificative de etnobotanice și canabis.

Mai multe persoane care locuiesc în imobilele percheziționate de oamenii legii au transmis jurnaliștilor prezenți că nu vor să fie filmați și nici întrebați despre ce este vorba, sugerând reporterului că ar fi mai bine ca jurnaliștii să părăsească zona.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5483 secunde