Pro sau contra legalizării armelor letale în România? Un polițist american explică avantajele, dar și pericolele

6149
3
Pro sau contra legalizării armelor letale în România? Un polițist american explică avantajele, dar și pericolele - arme3-1465576436.jpg
Modelul american pare să fie idealul spre care tind din ce în ce mai mult românii, iar asta se poate vedea foarte simplu prin reacția oamenilor după anumite evenimente. Spre exemplu, după ce în zona Delfinariu din muni-cipiul Constanța au avut loc trei cazuri de înjunghieri în decurs de câteva zile, constănțenii au reacționat cerând mai multă siguranță, camere de supraveghere în diferite zone ale orașului și arme. 


Cea din urmă cerere a fost și cea mai vocală, fiind solicitată inițierea unei legi care să permită achiziționarea de arme letale de către cetățeni, pe modelul american. Nemulțumiți că nu se simt îndeajuns protejați de oamenii legii, constănțenii cred că se vor simți mai în siguranță dacă se pot apăra singuri în fața eventualelor atacuri. 


Cu peste 20 de ani vechime ca și ajutor de șerif în Ohio, Statele Unite ale Americii, Marius Stoika este românul care s-a integrat perfect în mecanismul american de apărare al cetățenilor. Acesta susține că ar trebui să fie date legi pentru cei care vor să dețină o armă letală, însă mai întâi lucrurile trebuie puse în balanță și autoritățile trebuie să se gândească extrem de bine la cadrul legal în raport cu societatea în care trăim. 


De asemenea, în accepțiunea ajutorului de șerif, ar trebui evitate cazurile în care sunt folosite persoane oneste pe post de paravan atunci când tâlharii vor să-și procure arme. "Trebuie date legi pentru oamenii care vor să aplice pentru arme. Dar mai întâi trebuie să ne întrebăm, sunt într-adevăr pentru ei? Sunt oameni cinstiți, muncitori, fără caziere care ar opta pentru această soluție sau vor fi forțați de alții să cumpere pistoale pe care nu le vor folosi ei?", a declarat pentru "Cuget Liber", Marius Stoika, ajutor de șerif Ohio. Pentru a obține o armă în Statele Unite ale Americii "trebuie să îndeplinești anumite termene, să ai peste 21 de ani, să nu ai cazier și să nu fi investigat de nimeni. De asemenea, trebuie să fii în deplinătatea facultăților mintale și asta se poate dovedi printr-un aviz de la psiholog. Apoi, se fac cursuri pentru a cunoaște legile pentru a deține o armă, cât și cum să folosești acea armă", mai spune Marius Stoika. 


Pe internet circulă petiții cu sute și chiar mii de semnături pentru legalizarea armelor letale, deși în prezent se pot achiziționa arme, neletale, care asigură într-o oarecare măsură protecția individuală a cetățenilor. Acolo unde legea armelor letale cu acces către cetățeni a fost aprobată, există o serie de reglementări pe care dacă le încalci, ajungi în spatele gratiilor. "Când ești în mașină, dacă te opresc, trebuie să-mi spui exact unde este pistolul, iar dacă nu-l găsesc îți fac dosar, te arestez și pistolul, împreună cu permisul de port-armă, se confiscă. De asemenea, nu ai voie să intri cu pistolul în bancă, în clădiri guvernamentale, parcuri de stat și chiar în clădirile private, care au abțibild special care interzic pistoalele. Dacă încalci aceste reguli ești arestat, ți se face dosar și totul este confiscat", explică Marius Stoika. 


Comentează știrea

Gelu
11 iunie 2016
Pleosc si de la capat,adica pleosc...

Deocamdata in Romania nici politistii nu au o lege care sa-i apere in fata infractorilor inarmati,nu avem o lege clara in folosul cetatenilor privind dreptul la autoaparare. Inca martorilor le e frica sa raporteze evenimente din cauza ca nu vor sa fie expusi razbunarilor si pusi la cheltuieli cu drumuri la tribunal,libere de la munca pentru declaratii,adica niste bani aruncati la gunoi. Romania inca este condusa de indivizi dubiosi,institutiile statului nu reprezinta ceva demn de incredere din partea romanilor. Sa dai liber la arme letale acum ar fi salutar poate pentru ca niste interlopi s-ar ucide intre ei ,dar apoi ar fi din nou uniti cu coruptii impotriva populatiei inarmate dar cu armele tinute incuiate in fisete de metal acasa.Nu ar fi mai buna o lupta reala impotriva infractorilor,adica sa-si faca dracului treaba institutiile platite cam degeaba?

Cristi
11 iunie 2016
E simplu !

Se va da liber la posibilitatea de a avea mitraliere , tunuri si tancuri ! De ce ? Pai , mafiotii astia care au jefuit tara pana acum , simt ca pierd teren , ca o sa-i ia cineva de coitze si au nevoie de mijloace de aparare . Ziduri intre ei si noi au ridicat de mult , mai urmeaza ca in spatele zidurilor sa puna si arme grele , mortale , pentru descurajare . Ati vazut casele popandailor din BOR , PSD ,PNL , PDL , UNPR si PMP ? Dar gardurile si camerele de luat vederi ? Dar argatii care fosgaie prin preajma in rol de gardieni ?

Marius R Stoykka
13 iunie 2016
Legea armelor !

IN PRIMUL RAND TREBUIE SCHIMBATA SITUATIA POLITIEI IN ROMANIA, LEGILE, STATUT SI INTARITA AGENTIA DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE, CA SA POATA COMBATA SITUATIILE NEPREVAZUTE DUPA AIA TREBUIE EDUCATA LUMEA DESPRE ACEASTA LEGE. TREBUIE GINDITE TOATE BUNELE SI RELELE IN ORICE SITUATIE.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1923 secunde