Razie de amploare în Medgidia

927

Articole de la același autor

Polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Medgidia au organizat, vineri, o razie de amploare în municipiu. Au inspectat centrele de colectare a fierului vechi, unde știau că merg în mod frecvent hoții pentru a duce "marfa" - din cele patru centre controlate, două au fost sancționate contravențional cu amenzi de câte 2.000 de lei -, și au descins în zonele rău famate.

Acțiunea este considerată un succes, căci au fost soluționate șase furturi înregistrate cu autori necunoscuți. Au fost legitimate 26 de persoane, au fost amprentate și au fost găsiți opt indivizi căutați în diferite dosare.

Astfel, au fost identificați hoții care, pe 26 ianuarie 2011, au buzunărit un localnic și i-au sustras 400 de lei. Până în prezent, fapta a fost înregistrată cu autor necunoscut.

De asemenea, au fost găsiți patru minori, cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani, suspectați de comiterea mai multor furturi: doi dintre ei au spart un magazin, în octombrie 2011 și au furat mai multe produse, pe 8 februarie au intrat într-o locuință și au furat mașina de spălat, iar în urmă cu câteva zile au furat două roți auto și doi saci cu tărâțe dintr-un autoturism. Având în vedere că nu au ajuns încă la majorat, ei sunt cercetați în libertate, urmând să fie puși sub acuzare abia după realizarea unei expertize psihologice.

În urma acțiuni cu un dosar penal s-a ales și un tânăr de 24 de ani, din Medgidia; polițiștii au stabilit că el a pătruns, în urmă cu o lună, într-o microfermă de la marginea orașului și a furat aproximativ o sută de kilograme de ghiudem.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.165 secunde