Razie în miez de noapte, pentru prevenirea furturilor din autoturisme
Articole de la același autor
Tragedia care a îndoliat Medgidia: doi pompieri arși de vii într-un incendiu la un siloz de cereale!
07 Aprilie 2021
Încurcături pentru soldații și gradații profesioniști, din cauza unui cuvânt din lege!
03 Iunie 2021
Polițiștii constănțeni au organizat, în noaptea de 2 spre 3 iunie, o acțiune în municipiul Constanța, pentru prevenirea și combaterea furturilor din autoturisme, precum și pentru verificarea respectării normelor rutiere și de conviețuire socială. În acest context, polițiștii au legitimat peste 30 de persoane, fiind oprite pentru control 21 de vehicule. Oamenii legii au aplicat trei sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.135 de lei, fiind reținut și un certificat de înmatriculare.
De asemenea, au fost verificați 12 operatori economici. În cadrul activității a fost surprins în flagrant delict un bărbat de 61 de ani, în timp ce sustrăgea combustibil de la o autoutilitară parcată în curtea unei societăți comerciale.
„Pentru a evita comiterea infracțiunilor de furt din autoturisme, precum și componente ale acestora, polițiștii constănțeni îi sfătuiesc pe cetățeni să apeleze la primul și cel mai solid „scut” împotriva unor astfel de fapte, respectiv vigilența. Recomandările sunt: nu lăsați la vedere, în interiorul autoturismelor, obiecte de valoare, precum genți de voiaj, poșete, borsete, aparatură electronică, telefoane mobile, aparate GPS sau detectoare radar; parcați autoturismul în locuri special amenajate, iluminate și, eventual, supravegheate, verificând sistemele de închidere; cuplați alarma și verificați dacă roata de rezervă și portbagajul sunt asigurate corespunzător; indiferent de perioada pentru care părăsiți autovehiculul, nu uitați să încuiați portierele și să închideți complet geamurile; nu lăsați niciodată cheile în contact”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 02 Iunie 2021
Miercuri, 02 Iunie 2021
Luni, 31 Mai 2021
Sâmbătă, 29 Mai 2021
Miercuri, 26 Mai 2021
Miercuri, 26 Mai 2021
Luni, 24 Mai 2021
Duminică, 23 Mai 2021