Razie la Constanţa. Şoferi posibil drogaţi, substanţe interzise găsite în maşini

387
Razie la Constanţa. Şoferi posibil drogaţi, substanţe interzise găsite în maşini - img20231016wa0002-1697445813.jpg

Articole de la același autor

În noaptea de 15 spre 16 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța au oprit în trafic două autoturisme. În urma efectuării controlului vehiculelor, în interiorul acestora au fost descoperite substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.


Astfel, la data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 01.45, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 5 Poliție au efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului unui autoturism care se deplasa haotic pe strada Prelungirea Meșterul Manole. La volanul acestuia a fost identificat un bărbat, de 33 de ani.
 

„În urma testării cu aparatul drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, informează Poliţia Constanţa.
 

În urma efectuării controlului vehiculului, în autoturism au fost descoperite trei plicuri ce conțineau o substanță susceptibilă a avea efecte psihoactive.


Ulterior, la data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 02.50, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului unui autoturism care se deplasa pe strada strada Baba Novac. La volanul acestuia a fost identificat un bărbat, de 36 de ani.
 

„În urma testării cu aparatul drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, transmite Poliţia Constanţa.


În urma efectuării controlului vehiculului, în autoturism au fost identificate opt pachete din staniol, ce conțineau o substanță susceptibilă a avea efecte psihoactive. În ambele cauze a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Substanțele susceptibile a avea efecte psihoactive au fost înaintate Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, în vederea continuării cercetărilor.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.451 secunde