X

RECORD DE PERMISE REȚINUTE în minivacanța de Rusalii

260
RECORD DE PERMISE REȚINUTE în minivacanța de Rusalii - politiarutiera6-1685882264.jpg
Poliţiştii rutieri au reţinut, în ultimele 24 de ore, 108 de permise de conducere pentru consum de alcool, iar alte şase pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise, informează un comunicat de presă transmis duminică de către Ministerul Afacerilor Interne.


“Echipajele de poliţie au acţionat, la nivelul întregii ţări, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră. Au reţinut 756 de permise de conducere (dintre care 108 pentru consum de alcool şi 6 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise) şi au retras 281 de certificate de înmatriculare”, precizează sursa citată.


De asemenea, la nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate, în ultimele 24 de ore, 760 de posibile infracţiuni, aproximativ 24% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de poliţişti în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de sâmbătă, s-au dispus măsuri preventive pentru 33 de persoane.


Au fost prinşi în flagrant 156 de autori de infracţiuni care au săvârşit 160 de fapte penale, şi au fost depistate 20 de persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.


Totodată, poliţiştii şi jandarmii au constatat 10.306 contravenţii pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,5 milioane de lei.


Şi Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a informat, duminică, despre continuarea, în săptămâna 5-11 iunie, a acţiunilor în trafic pentru prevenirea accidentelor rutiere.


“În săptămâna 5 - 11 iunie a.c., la nivel naţional, poliţiştii rutieri desfăşoară acţiuni, în zonele şi pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, în vederea prevenirii evenimentelor rutiere pe drumurile publice. Principalele obiective ale acţiunii sunt impunerea respectării regimului legal de viteză, combaterea abaterilor săvârşite de către pietoni şi neacordării priorităţii de trecere vehiculelor şi pietonilor şi combaterea abaterilor săvârşite de către pietoni şi biciclişti", au transmis reprezentanţii IGPR.


Astfel, luni (5 iunie), vineri (9 iunie), sâmbătă (10 iunie) şi duminică (11 iunie), poliţiştii vor acţiona pentru combaterea încălcării normelor legale privind viteza de deplasare, în timp ce marţi (6 iunie) şi joi (8 iunie) aceştia vor acţiona preponderent pentru constatarea şi sancţionarea abaterilor săvârşite de către pietoni şi neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor şi pietonilor.


De asemenea, şi miercuri (7 iunie) poliţiştii vor efectua acţiuni pentru combaterea abaterilor săvârşite de către pietoni şi biciclişti.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.7266 secunde