Moment unic în istoria Școlii de Poliție. Au rămas locuri libere după proba sportivă

Articole de la același autor
In Memoriam prof univ. dr. Dragomir Coprean
19 Mai 2023
Cultele religioase nu renunță ca Religia să fie probă la BAC
12 Aprilie 2023
Au fost aprobate cinci noi specializări universitare în România
20 Aprilie 2023
Se reintroduce învățământul tehnologic în noua Lege a Educației
24 Aprilie 2023
Din 1300 de locuri câte are în acestă sensiune de examen Școala de Poliție de la Câmpina, după proba sportivă s-au ocupat 1002 de locuri.
Este pentru prima dată în istoria unității de învățământ aflată în subordinea MAI când nu se ocupă toate locurile scoase la concurs.
Probele sportive eliminatorii au fost organizate în cursul acestei săptămâni, iar dintre candidații înscriși, sub 2000, doar 1002 au promovat.
Urmează proba scrisă în data de 27.05.2023 și apoi vizita medicală, iar numărul candidaților rămăși riscă să fie la final sub 50% din numărul locurilor scoase la concurs. Din experiența anilor anteriori, din numărul celor care intră la proba scrisă, o treime nu reușește să obțină media 5 necesară admiterii. Și proba medicală este decisivă, pentru că în ultimii ani candidații au avut probleme din cauza tatuajelor și a piercing-urilor, interzise în poliție.
Proba de evaluare a cunoștințelor se susține în data de 27 mai 2023, iar în examen intră doar candidații care au promovat proba de evaluare a performanțelor fizice, informează ziare.com
În sesiunile de admitere organizate anterior pandemiei și războiului din Ucraina, concurența era și de câte 4 pe un loc în școlile de poliție din Câmpina și Cluj.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 20 Mai 2023
Marţi, 16 Mai 2023
Vineri, 12 Mai 2023
Joi, 20 Aprilie 2023