Robert Negoiță, urmărit penal de DNA, într-un dosar cu un prejudiciu de peste jumătate de miliard de lei

199
Robert Negoiță, urmărit penal de DNA, într-un dosar cu un prejudiciu de peste jumătate de miliard de lei - yxnopwu3n2y3yznmotdkmmu3ntu3zda4-1645435905.jpg

Articole de la același autor

Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă, a fost pus sub urmărire penală de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu contractul de salubrizare cu ROSAL GRUP, a informat luni DNA.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de:

* Sorin Robert Negoiţă, primar al Sectorului 3, Bucureşti, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite cu consecinţe deosebit de grave şi a unei infracţiuni de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite cu consecinţe deosebit de grave, mai scrie Agerpres.

DNA spune că faptele reţinute ar fi constatate în contextul în care, în perioada anilor 2000-2018, în Sectorul 3 s-au încheiat 54 acte adiţionale la un contract de salubrizare cu ROSAL GRUP, prin care fie s-a prelungit contractul, fie s-a mărit valoarea acestuia.

"La nivelul Sectorului 3 nu s-ar fi respectat prevederile noii legislaţii aplicabile actelor adiţionale începând cu anul 2001 şi până la finalizarea derulării contractului (Legea 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice; O.G. 71 din 29 august 2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local; Legea 101 din 25 aprilie 2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor; O.U.G. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii)", se precizează în comunicat.

Cu alte cuvinte, arată anchetatorii, în contextul menţionat, în loc să fie organizate licitaţii publice, contractul de salubritate încheiat în anul 1999 a fost prelungit succesiv cu ROSAL GRUP SA (operator nelicenţiat din anul 2013 pentru Sectorul 3), prin acte adiţionale care au determinat inclusiv creşterea tarifelor de salubrizare.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţe că, în realizarea atribuţiilor de serviciu, Robert Sorin Negoiţă ar fi aprobat, întocmit şi semnat o serie de acte (Raport de specialitate, Nota de fundamentare, Expunere de motive), iar la 20 noiembrie 2013, pe baza actelor, ar fi prezentat membrilor Consiliului Local al Sectorului 3 regularitatea operaţiunii propuse spre votare, scrie Agerpres.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5627 secunde