Sechestru extins pe alte bunuri deținute de frații Tate
Articole de la același autor
Procurorii DIICOT au anunţat, vineri, că au extins sechestrul şi pe alte autoturisme, terenuri şi sume de bani deţinute de trei persoane acuzate, printre altele, de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, act sexual cu un minor şi spălarea banilor.
Surse judiciare au precizat, că două dintre persoanele la care se face referire sunt Andrew şi Tristan Tate, scrie Agerpres.
Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis vineri, în continuarea activităţilor de urmărire penală ce se desfăşoară în cauză, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au dispus indisponibilizarea prin aplicarea sechestrului asigurător asupra părţilor sociale deţinute de trei dintre persoane în cadrul a cinci societăţi comerciale, asupra sumelor de bani identificate în conturile bancare ale acestor firme, precum şi asupra a patru autoturisme aflate în patrimoniile aceloraşi societăţi comerciale.
"Măsura asigurătorie a sechestrului a fost aplicată şi cu privire la un număr de 11 terenuri (situate pe raza judeţelor Ilfov şi Braşov) şi a construcţiilor edificate pe cinci dintre acestea, valoarea totală fiind estimată la peste 2,5 milioane euro", se precizează în comunicat.
Pe 21 august, anchetatorii au efectuat mai multe percheziţii, inclusiv la locuinţa fraţilor Tate, fiind indisponibilizate sume de bani: 26.000 euro, 81.000 lei, 5.800 GBP şi 6.400 dolari, dar şi două ceasuri de lux, laptopuri, unităţi de stocare a datelor, înscrisuri, precum şi alte mijloace de probă.
De asemenea, a fost pus sechestru pe 16 autoturisme de lux şi o motocicletă.
Anchetatorii susţin că fraţii Tate ar fi recrutat 34 de persoane vătămate folosind metoda loverboy şi profitând de starea acestora de vulnerabilitate, iar cu sprijinul celorlalţi membri ai grupării le-au transportat şi adăpostit în diferite locaţii, unde le-au supravegheat şi coordonat, obligându-le să producă materiale pornografice, pe care ulterior le-au difuzat contra cost pe platforme de profil. Foloasele materiale astfel obţinute din exploatarea sexuală a victimelor au fost evaluate la peste 2.800.000 dolari americani şi 887.000 tokeni.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 22 August 2024
Miercuri, 21 August 2024
Joi, 08 August 2024
Miercuri, 07 August 2024
Vineri, 26 Iulie 2024
Miercuri, 17 Iulie 2024
Luni, 15 Iulie 2024
Vineri, 12 Iulie 2024
Vineri, 05 Iulie 2024