Semnal de alarmă: sunt prea multe accidente rutiere, școlile auto trebuie să-și facă treaba mai bine!

2550

Articole de la același autor

Situație alarmantă semnalată de reprezentanții Serviciului Regim Permise și Înmatriculări Constanța: în primul semestru al lui 2021, 75% dintre cursanții care s-au prezentat pentru obținerea permisului auto au picat testarea. Sau „sala”, așa cum este cunoscută mai degrabă proba. Acest aspect l-a determinat pe prefectul Silviu Coșa să le atragă atenția instructorilor auto „să fie mai exigenți”.

De o bună vreme, modalitatea în care este obținut permisul auto în județul Constanța stârnește fel de fel de nemulțumiri. Iar în ultima perioadă, numărul supărărilor pare să fie crescut. Pe de o parte, cei care vor să obțină permisul auto și reprezentanții școlilor din domeniu acuză că programarea pentru susținerea examenului este de lungă durată (în acest moment se fac programări pentru a susține testările peste patru sau chiar cinci luni!). De partea cealaltă, responsabilii de la Serviciul Regim Permise și Înmatriculări Auto Constanța au tot atras atenția asupra faptului că doar jumătate dintre candidați reușesc să promoveze examenul. În ultimele luni, situația pare să se fi agravat. Problema slabei pregătiri a șoferilor, drept cauză a producerii accidentelor rutiere, a fost pusă în discuția Colegiului Prefectural, miercuri, 14 iulie.

„Despre numărul ridicat al accidentelor rutiere au vorbit, pe lângă conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, și reprezentanții Serviciului Regim Permise și Înmatriculări Constanța, care au explicat că una dintre cauzele principale ale producerii accidentelor grave este slaba pregătire a șoferilor. De altfel, în primele șase luni ale anului, dintr-un total de 25.000 de candidați pentru obținerea permisului de conducere, 75% au picat fie proba teoretică, fie proba practică”, au arătat reprezentanții Instituției Prefectului Constanța.

Urmare a celor semnalate, prefectul Silviu Coșa a subliniat: „Numărul crescut de accidente ar trebui să ne ridice semne de întrebare și trebuie să îl considerăm un semnal de alarmă, să ne ducă la o conștientizare punctuală asupra problemei cu care ne confruntăm, ca societate. Instructorii auto, școlile de șoferi, specialiștii trebuie să fie exigenți și să evalueze corect fiecare elev în parte. Este și în responsabilitatea formatorilor ca drumurile noastre să fie mai sigure. Ponderea ridicată de candidați care sunt, inițial, respinși ne arată că pregătirea lor poate fi substanțial îmbunătățită. De asemenea, trebuie să punem mare preț pe acțiunile de prevenire, pentru că acestea pot face diferența, în multe cazuri”.

Peste 30 de morți în accidente, în prima jumătate a lui 2021

Pregătirea slabă a proaspeților șoferi este una dintre cauzele producerii de accidente. O altă cauză este neacordarea de prioritate, au arătat reprezentanții IPJ Constanța. Căci, și la capitolul accidente rutiere, situația este îngrijorătoare. În primele șase luni ale acestui an, pe șoselele din județul de la malul mării au avut loc 442 accidente rutiere, dintre care 42 au fost grave, fiind soldate cu 31 decese și 22 persoane rănite grav. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.6558 secunde