Suflete inocente, frânte de abuzuri sexuale. „Mi-au spus că este vina mea!”

1332

Articole de la același autor

Cifrele centralizate la nivelul Poliției sunt alarmante: în timpul pandemiei a crescut numărul copiilor abuzați sexual! Cele mai multe agresiuni sexuale au avut loc în sânul familiei, iar răspândirea coronavirusului i-a forțat pe cei mici să stea mai mult timp sub același acoperiș cu agresorii lor. La fel de alarmant este și faptul că au crescut cazurile de abuzuri ale copiilor cu vârste între 4 și 7 ani!

„Bună, mă numesc Iulia și sunt elevă în clasa a IX-a. În urmă cu o săptamână am fost agresată sexual în curtea școlii. Totul s-a întamplat în timpul recreației, de față cu întreaga clasă. Doi colegi m-au imobilizat, în timp ce alții mi-au ridicat fusta și m-au atins în zonele intime. Le-am spus părinților mei și dirigintei și apoi am fost chemată în biroul directorului, unde am fost acuzată. Mi s-a spus că este vina mea, pentru că am purtat fustă și i-am provocat. Am fost cu mama imediat la medic, care m-a diagnosticat cu depresie. Urmez tratament și ședințe de consiliere, dar nu sunt împăcată cu ceea ce s-a întamplat. Nu consider că sunt responsabilă pentru asta!” – acesta este unul dintre sutele de strigătele de ajutor pe care le primesc, an de an, psihologii de la Asociația Telefonul Copilului, de la minori care au fost victime ale agresiunii sexuale.

La sprijinul acestor specialiști a apelat și Larisa, de 15 ani, după ce a rămas însărcinată. „În urmă cu doi ani am avut o relație cu un verișor, care este major. Relația nu a durat mult, însă a lasat urme adânci în sufletul meu. Mi-a cerut să întrețin relații sexuale cu el, amenințându-mă că altfel totul se va termina. Am acceptat să fac asta, iar după scurt timp a pus punct relației. Eu rămăsesem însărcinată. Am decis să întrerup sarcina pentru că nu eram pregatită să devin mamă. Nu știu dacă ceea ce a facut el se numește abuz sexual sau dacă este prea tarziu să cer ajutorul acum. Am uitat să vă spun că și acum merg la ședințe de consiliere psihologică. Eu locuiesc la țară, iar în urmă cu două săptămâni ne-am întâlnit întămplător, ocazie în care m-a agresat fizic. Poate sună ciudat și greșit, însă eu încă am sentimente pentru acest băiat și nu știu cum să procedez”.

Un adolescent de 14 ani, Marian, a căutat atât consiliere psihologică, dar mai ales sfaturi juridice, pentru a ști cui să ceară ajutorul, după ce tatăl lui, care l-a abuzat fizic toată viața, a început să-l atingă în zonele intime. „Nu vreau să ofer multe detalii despre mine, pentru că îmi este rușine de ceea ce urmează să vă povestesc. Tatăl meu a fost întotdeauna agresiv verbal și fizic cu mine, iar în ultima perioadă a început să mă agreseze sexual. Mă sperie ce face, îmi spune că vrea să îmi atingă zona intimă, că doar el m-a făcut, deci corpul meu îi aparține. Face aluzii cu privire la organele mele sexuale și îmi este teamă că situația s-ar putea agrava. Ce măsuri se pot lua împotriva lui? Despre mama mea nu știu ce să spun, ea nu intervine niciodată, îmi spune că astea sunt prostii, probabil nu mă crede. Ea este victima violenței tatălui meu și i-am cerut în repetate rânduri să divorțeze, însă nu a făcut nimic în acest sens”, a fost mesajul transmis de copil.



Peste 350 de minori agresați sexual în primele nouă luni din 2021


Cifrele privind agresiunile sexuale comise asupra minorilor sunt cutremurătoare. „La nivel național, în primele nouă luni ale lui 2021, Poliția Română a instrumentat 650 de infracțiuni de agresiune sexuală, dintre care 362 asupra unui minor”, a arătat Ștefan Andrei Lință, adjunctul IGPR. Îngrijorător este și faptul că o bună parte dintre aceste agresiuni au loc în sânul familiei, iar pandemia a dus la creșterea acestor abuzuri.

„Cazurile de agresiune sexuală, în care copiii au primit sprijinul psihologilor Asociației Telefonul Copilului, ne dezvăluie o realitate de neacceptat, față de care trebuie să luăm atitudine. Conform datelor organizației noastre, principalele victime ale agresiunilor sexuale au fost înregistrate din rândul adolescenților (50%) și preadolescenților (31%), însă cifre alarmante s-au înregistrat și la categoriile mici de vârstă: fete cu vârsta cuprinsă între 4 și 7 ani (10%) și băieți cu vârsta cuprinsă între 4 și 7 ani (19%). În 56% dintre situațiile consiliate, copiii au suferit depresii, tulburări de comportament, gânduri și gesturi extreme”, a declarat Cătălina Surcel, director executiv al Asociației Telefonul Copilului.

„Atingeri nedorite”, pentru a nu rămâne sechele pe viață

În acest context, Poliția Română, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii și Asociația Telefonul Copilului au lansat campania „Atingeri nedorite”. Campania se va desfășura până la 31 mai 2022, iar în cadrul acesteia copiilor le vor fi transmise, într-un limbaj accesibil, informații despre ce să facă în cazul în care sunt agresați; în primul rând, victimele sunt îndemnate să sune la numărul de telefon 116 111, linia europeană de asistenţă pentru copii, gestionată în România de Asociaţia Telefonul Copilului, să scrie la [email protected] și pe platforma online a organizației https://www.116111.ro/.

Constanța, pe harta agresiunilor sexuale

Agresiuni sexuale au fost semnalate și la Constanța, pe parcursul lui 2021. De exemplu, în aprilie, un bărbat de 44 de ani, din Cumpăna, a fost trimis în judecată pentru aproximativ 240 de acte de agresiune sexuală comise asupra celor două fiice vitrege, pe parcursul a șapte ani.

În iunie, un bărbat de 68 de ani a fost reținut, după ce a abuzat de o fetiță de nouă ani, în timp ce aceasta era în vizită la sora bunicii, vecină cu suspectul. „În timp ce se afla în dormitorul casei situate în oraşul Năvodari, a atins persoana vătămată minoră, în vârstă de 9 ani, cu palmele pe coapse, fund şi zona înghinală, apoi a întins-o pe pat, pe spate, şi s-a întins peste ea, cu partea frontală a corpului, mişcându-şi zona bazinului şi simulând un raport sexual”, notau anchetatorii. Cel mai recent caz de agresiune sexuală a fost semnalat la Liceul Tehnologic „Tomis”, unde o minoră de 15 ani a fost înghesuită într-un colț, pe holul școlii, și pipăită de trei băieți.

Reamintim că autoritățile au în vedere înăsprirea legislației privind agresarea sexuală a minorilor, în sensul modificării Codului Penal, pentru ca această faptă penală să nu se mai prescrie. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4063 secunde