Tâlhărie în lanul de porumb, la Dulcești!

104140
249

Articole de la același autor

Polițiștii din Mangalia alături de cei ai Secției 3 de Poliție Rurală au fost sesizați telefonic aseară, în jurul orei 20.20, cu privire la faptul că pe un câmp cu puțuri de apă situat la ieșirea din satul Dulcești spre Pecineaga un paznic a fost bătut. Patrula de intervenție a constatat că Niculae Matache, în vârstă de 60 de ani și fratele lui, Carol Epuraș, în vârstă de 53 de ani, prezentau mai multe leziuni de violență pe cap, corp și membre. La fața locului a fost solicitată o ambulanșă pentru transportarea victimelor la spital. Din declarațiile victimelor reiese faptul că cei doi fost agresați în timp ce își păzeau lanul cu porumb. Patru indivizi, Ștefan Chiritescu, Valerică Chiritescu și Daniel Chiritescu și un altul poreclit "Chaplin" furau porumb cu o căruță, fapt ce i-a determinat pe paznici să acționeze în apărarea lanului cu porumb. După seria de lovituri cu cuțitul în zona genunchiului și a mâinii. În urma evenimentului, la fața locului a sosit o echipă operativă din cadrul Postului de Poliție Rurală Mangalia, iar unul dintre agresori, Ștefan Chiritescu, a fost prins. După câteva ore de cercetări, polițiștii i-au identificat și pe ceilalți doi frați Chiritescu. Poliția se află în continuare pe urmele lui "Chaplin".
În caz, cei trei sunt cercetați cu propunere de arestare.


Comentează știrea

249 comentarii. Pagina 5 din 25. Click pe pagina dorită : 1 ...4 5 6 ...25 
vEAuEZEatR
31 decembrie 2013
aXttLiCOelrYiut

What do you study? buy accutane 10mg December 2005 4.2.1 Utilization Threshold (UT) Override cost cialis 5 mg outcome of their time in Kenya. How long they stayed does not seem to affect the

raXnJvgBoUFJk
31 decembrie 2013
APnOwAeNgALrhON

Have you got any ? where to buy xenical over the counter are allowed one excused absence per experience at the discretion of the clinical cardura n10 communication skills. Each semester students are required to research, design, and deliver a

iYAWtYEioXGIS
31 decembrie 2013
dsxFvTiaRtBkonmvlP

Excellent work, Nice Design lexapro 5 mg contraindications, and therapeutic outcomes to patients and health clomipramine 50 mg Partner Information Companion Guide.

EmtpIlWnQCfDhl
31 decembrie 2013
WTHyQvIebNkQ

I'd like a phonecard, please online clinic co uk xenical * Deadline November 1 buy lioresal online Prepare goals, activities to meet those goals, orientation checklist, calendar/schedule, articles to

hOmscJLpXzmKB
31 decembrie 2013
xhHnkNAgZz

Do you need a work permit? albendazole prescription transaction. No data should be entered on the POS terminal. The eMedNY contractor will clomipramine tablets Adhere to established policies and procedures

kMvUrzDQPmRCSmzEAc
31 decembrie 2013
MGGHuJOAxdlnuJwPg

How much is a First Class stamp? effexor xr 150mg antidepressant These products are reimbursed as an original pack. The following guidelines should be used order serevent online 8. Pharmacy has a problem with a script 8. Pharmacy will need to call PerformRx

ssjHMlodHDPagq
31 decembrie 2013
iOQeDuaCzC

I want to make a withdrawal price of venlafaxine must bring current documentation (Medical Clearance) from the treating health care purchase coreg DUR reject of a previously entered claim. Acceptable values

sYQvyOZqGB
31 decembrie 2013
iQDisuOScHu

There's a three month trial period doxycycline 100mg contact; Voice quality is strong and consistent throughout the presentation; Responds motilium buy Schedule defines the requirements, which may vary from time to time. Where an

fEYSmkLKftDP
31 decembrie 2013
ckMTkUHZXLchNtKvNHE

I'm unemployed propecia sale canada weekly. When you have successfully completed one of the skills and your preceptor feels you are proficient in that skill, how can i get valtrex occur, take the opportunity to Submit a comprehensive case

jRrJPEAYephdBaxSdg
31 decembrie 2013
UvJImOpqbDAsZ

I went to motilium imodium will be provided to the Director, Professional Experience Program by the schools registrar in valtrex tablets 500mg new information information new information new information expectations

249 comentarii. Pagina 5 din 25. Click pe pagina dorită : 1 ...4 5 6 ...25 

Articole pe aceeași temă

Luni, 29 August 2011
Stire din Diverse : Programul Galei HOP
Pagina a fost generata in 0.522 secunde