Povestea puștiului care a spart 150 de case

Tăticul infractorilor din Constanța, la doar 16 ani

1303
3
Tăticul infractorilor din Constanța, la doar 16 ani - fond16ani1-1348251218.jpg

Articole de la același autor

La doar 16 ani, un puști din orașul Ciacova, județul Timiș, care s-a aciuat prin Constanța, are un palmares bogat: a furat, în patru ani, din 150 de locuințe. 


Samir Haidir R. a fost o pacoste pentru polițiști de când avea 12 ani. De atunci încă, șterpelea tot ce îi pica în mână, însă, de la un timp, minorul începuse să devină selectiv și alegea doar lucruri scumpe și care "dau bine la vânzare". De la acea vârstă și până în prezent, adolescentul a reușit să fure din 150 de locuințe.
Așadar, el a continuat seria furtișagurilor, chiar și după împlinirea a 16 ani, însă ultimul furt a fost cu ghinion. Polițiștii constănțeni l-au prins în flagrant joi, 20 septembrie, în timp ce fura bunuri dintr-o locuință. Oamenii legii au început urmărirea penală pentru 16 infracțiuni de furt din locuințe. "Cele aproape 150 de infracțiuni nu au fost trimise toate odată la instanță, ci au fost calupuri, de câte 30-40, cum s-a reușit probarea lor. Unele dintre ele s-au pronunțat, drept dovadă a fost internat la adăposturi, altele sunt în instanță, iar cele 16 sunt în ultima perioadă", a declarat, pentru Cuget Liber, comisarul șef Dănuț Pisică, adjunctul Poliției Municipiului Constanța.


Puștiul a fost prins în flagrant de cel puțin 25 de ori
Însă nu este prima oară când oamenii legii îl prind în flagrant. Hoțul de numai 16 ani a fost prins în plin fapt de cel puțin 25 de ori, și tot de atâtea ori a fost cercetat. Mai mult decât atât, el figura ca urmărit național, printr-o dispoziție emisă de către IPJ Timiș. Puștiul a fost dus de nenumărate ori în Adăpostul de zi și de noapte pentru copiii străzii "Gheorghe Hagi", însă, pentru că adăpostul nu este supravegheat permanent, acesta a fugit de fiecare dată.


Fura doar obiecte scumpe
Potrivit oamenilor legii, modul său de operare era simplu: găsea un geam deschis sau oscilobatant, după care îl forța, pentru a putea pătrunde în locuință. De obicei, tânărul nu se încurca cu locuințele de la parter, care aveau gratii, ci le escalada pentru a ajunge la etajul 1. Adolescentul îi lăsa pe proprietarii imobilului fără obiectele de valoare, laptopuri, bijuterii, după care își vedea liniștit de drum, spre colțul străzii, unde vindea bunurile furate, la prețuri avantajoase. 


Hoțul a mai dat spargeri și în alte județe
Însă municipiul Constanța nu este singurul "jefuit". Puștiul a acționat atât în municipiile Medgidia și Mangalia, cât și în alte județe, cum ar fi Galați, Brăila, Tulcea. El se află în Constanța de când avea 10 - 11 ani. Pentru că nu are familie, tânărul își făcea veacul pe străzi, fără să dea socoteală, și, deci, dormea pe unde apuca. Mai mult decât atât, acesta s-a înhăitat și cu alții "de-o seamă", cu care mai dădea, ocazional, câte o spargere de locuințe.
Acum, instanța s-a pronunțat cu privire la soarta lui și a dispus internarea în Centrul de Reeducare de la Găești, singurul centru pentru minori din țară.


Vârsta infractorilor a scăzut alarmant
În ultimul timp, vârsta infractorilor a scăzut considerabil. Oamenii legii spun că majoritatea hoților, tâlharilor sau agresorilor sunt minori, cu vârste până în 16 ani. Aceștia sunt fie fără "stăpân", fie adepți ai infractorilor "profesioniști", care se află în închisoare. Cei din urmă știu că se pot baza pe puști, deoarece legea nu îi poate atinge.
"Vârsta hoților a scăzut îngrijorător de mult. Acum, majoritatea celor care fură au vârste cuprinse între 11 și 16 ani. Noi nu avem ce să le facem, pentru că sunt minori și nu pot fi trimiși la închisoare", a mai precizat reprezentantul Poliției.


Comentează știrea

anti gunoaie si mizerie din centrul orasului,peninsula si cam in toate cartierele orasului
22 septembrie 2012
doresc sa protestez impotriva nesimtirii primarului, a parazitismului angajatilor primariei si neimplicarea generala a institutiilor subordonate primariei

1, sa va fie rusine ca orasul asta e plin de maidanezi si gropi de gunoi2,politia locala nu se implica cu mai nimic in solutionarea problemelorscandalurilor nocturne,3,majoritatea angajatilor primariei freaca menta in birouri..sunt doar cateva din nemerniciile aruncate asupra bietilor constanteni de cand a venit ciiuma mazareasca...iata si problema carutelor care merg de-a valma cu gunoaie si peturi -asta cand nu fura -merg rromii sau aia de la tzara nestingheriti de nimeni prin oras,desi e interzis de lege,problema e tot in raspunderea primariei si a politiei locale care e in subordinea lui mazare acum ...ce draku faceti, putorilor?

Vali
22 septembrie 2012
Dar voi?

Bine mai, protestatarule,e corect ca politia sa se apuce serios de treaba, cu duritate impotriva hotilor, dar si ghertoii care cumpara lucruri de la hoti sunt de vina ! Daca nu ar fi cine sa preia marfa furata, n-ar mai fi castig pentru hoti.Practic, putem spune ca acei scarbavnici cumparatori sunt aproape complici la sustinerea talharilor si hotilor.

EscorteDinRomania.ro
30 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 22 Septembrie 2012
Stire din Eveniment : Doi copii din Hârșova, prinși la furat
Sâmbătă, 22 Septembrie 2012
Stire din Diverse : Cum scăpăm de varicelă
Sâmbătă, 22 Septembrie 2012
Stire din Diverse : Beneficiile fructului de avocado pentru copii
Sâmbătă, 22 Septembrie 2012
Stire din Diverse : Lactatele, esențiale în hrana copiilor
Sâmbătă, 15 Septembrie 2012
Stire din Monden : Mădălin Voicu, tată pentru a cincea oară
Sâmbătă, 15 Septembrie 2012
Stire din Diverse : Ce medicamente sunt interzise la copiii mici
Pagina a fost generata in 0.4024 secunde