Tinerii sublocotenenți din cadrul Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești” vizitează batalioanele și garnizoanele
Articole de la același autor
În perioada 10 – 13 aprilie, sublocotenenții nou sosiți în familia Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești” execută vizite la sediul marii unități, dar și a batalioanelor subordonate. Luni, 10 aprilie, la comandamentul Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești”, la Batalionul 341 Infanterie „Constanța” și la Batalionul 168 Sprijin Logistic „Pontus Euxinus”, tinerilor comandanți le-au fost prezentate compunerea, rolul și misiunile brigăzii, tehnica și echipamentele din dotare. De asemenea, au fost purtate discuții privind evoluția în carieră și facilitățile de instruire ale marii unități. În zilele următoare, tinerii comandanți vor vizita și batalioanele subordonate Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești” dispuse în garnizoanele Medgidia, Murfatlar și Târgoviște.
Aceste vizite fac parte din programul de acomodare și familiarizare a militarilor nou-sosiți cu rolul şi misiunea brigăzii și ale batalioanelor din compunerea marii unităţi, tehnica, echipamentele din dotare și facilitățile de cartiruire și instruire ale acestora, a precizat locotenentul Cosmin Marinescu.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 05 Aprilie 2023
Marţi, 28 Februarie 2023
Miercuri, 15 Februarie 2023
Joi, 09 Februarie 2023
Joi, 19 Ianuarie 2023
Duminică, 15 Ianuarie 2023
Luni, 26 Decembrie 2022
Marţi, 20 Decembrie 2022
Vineri, 09 Decembrie 2022
Duminică, 29 Ianuarie 2023