Transport ilegal stopat la timp de polițiști

310
Transport ilegal  stopat la timp de polițiști - transportilegalstopat1-1438187828.jpg
Ofițerii Gărzii de Coastă au organizat, marți, o acțiune pe raza localității Cernavodă. Oamenii legii au oprit pe malul stâng al Dunării două ambarcațiuni care erau burdușite cu lemne. Oamenii legii au depistat doi bărbați care se deplasau cu bărcile și pe care i-au luat la întrebări, însă aceștia au dat din colț în colț.

"În urma controlului a fost descoperită cantitatea de 1,24 metri cubi de material lemnos din specia salcie. Polițiștii de frontieră au ridicat în vederea confiscării întreaga cantitate de material lemnos, evaluată la 590 lei, care ulterior a fost lăsată în custodia Ocolului Silvic Slobozia, precum și cele două ambarcațiuni din lemn, respectiv tablă, o drujbă și un motor de ambarcațiune, bunuri evaluate la 8.400 de lei", a declarat ag. șef adj. Marius Niculescu, purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă Constanța. Oamenii legii au întocmit pe numele celor doi bărbați pentru săvârșirea infracțiunii de tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea sau scoaterea de rădăcini fără drept a arborilor sau puieților din fondul forestier național.  

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4218 secunde