Viceprimar reţinut după ce ar fi folosit o diplomă de studii falsă

229
Viceprimar reţinut după ce ar fi folosit o diplomă de studii falsă - foto5300x2401e17056500619311000x-1705650710.jpg

Articole de la același autor

Viceprimăriţa comunei Codăeşti, Lenuţa Damian, a fost reţinută de poliţişti în urma unei percheziţii domiciliare desfăşurate în cursul zilei de joi, scrie Agerpres.

Femeia, care este şi profesor de Limba Română la Liceul "Ştefan cel Mare" din comuna Codăeşti, este acuzată că ar fi folosit o diplomă falsă, în baza căreia ar fi obţinut inclusiv gradul didactic I.

"O femeie în vârstă de 50 de ani a fost reţinută, în cursul zilei de joi, sub acuzaţiile de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz ce fals. Cercetările sunt continuate de poliţişti, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui", au declarat, vineri, pentru AGERPRES, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.

În trecut, Lenuţa Damian a fost suspectă într-un alt dosar penal, fiind acuzată că, în calitate de diriginte, ar fi modificat nota unei eleve, la un alt obiect faţă de cel pe care ea îl preda la clasă. La finalul cercetărilor, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui au dispus renunţarea la urmărirea penală.

Lenuţa Damian a candidat pe listele PNL la alegerile din anul 2020. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3298 secunde