În ziua votului, chiar și în județul Constanța, mai mulți indivizi încercau să îi încurajeze pe cetățeni să aleagă anumiți candidați, deși campania electorală era încheiată. Mulți dintre aceștia au reușit să scape nesesizați de persoanele din secții, postând pe internet videoclipuri și poze din momentul în care ștampilau buletinul de vot.Conform declarațiilor oficiale ale reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța făcute în ziua votului, la data de 24 noiembrie, oamenilor legii le-au fost sesizate mai multe cazuri în care diferite persoane încercau să îi convingă pe cetățeni să voteze anumiți candidați, deși campania electorală era încheiată.
Astfel, în jurul orei 14:40, polițiștii municipiului Constanța au fost sesizați telefonic, prin apel la 112, cu privire la faptul că o persoană necunoscută a trimis mesaje telefonice prin care i-a îndemnat pe cetățeni să voteze un anumit candidat la funcția de președinte al României. Cercetările în cauză sunt continuate de oamenii legii.