Berbec: S-ar putea să vă confruntați cu probleme financiare. Vă sfătuim să fiți mai optimist. Dacă sunteți prea încordat, riscați să vă compromiteți relațiile sociale.
Taur: Dimineață s-ar putea să vă loviți de o serie întreagă de dificultăți și să aveți impresia că vă zbateți degeaba. Cei din jur sunt dispuși să vă ajute.
Gemeni: Este posibil să renunțați la o călătorie din cauza unei mici probleme de sănătate. Sunteți predispus la tulburări digestive, care se pot rezolva rapid, cu un regim adecvat.
Rac: Se pare că v-ați propus să începeți o activitate nouă, dar sunteți prea nerăbdător. Din cauza agitației, riscați să pierdeți timp prețios.
Leu: Vă recomandăm să fiți atent cu colegii și cu partenerii de afaceri, pentru că s-ar putea să aveți probleme de comunicare. Nu este cazul să vă îngrijorați din cauza dificultăților financiare de moment.
Fecioară: S-ar putea să treceți printr-o perioadă dificilă din cauza neînțelegerilor cu un partener de afaceri. Vă recomandăm să vă păstrați calmul.
Balanță: Este posibil să aveți o nereușită în afaceri și să fiți dezamăgit. Nu este cazul să vă întristați, vor apărea curând alte oportunități.
Scorpion: S-ar putea ca un prieten de familie să vă propună o colaborare. Vă sfătuim să o acceptați, chiar dacă beneficiile nu se anunță foarte mari.
Săgetător: Dimineață s-ar putea să resimțiți o stare de confuzie care vă face să întârziați cu lucrările de la serviciu. Nu provocați discuții aprinse cu superiorii!
Capricorn: Este posibil să plecați într-o delegație în care puteți avea mari satisfacții profesionale. Vă sfătuim să aveți grijă de bagaje, ca să nu pierdeți ceva important.
Vărsător: Se anunță o zi încărcată, așa că vă sfătuim să vă concentrați asupra chestiunilor prioritare. După-amiază este posibil să vă schimbați programul și să vă ocupați de problemele partenerului de viață.
Pești: La serviciu sunteți predispus să faceți greșeli din cauza cărora acumulați întârzieri. Vă sfătuim să nu vă enervați și să acceptați ajutorul colegilor.