A început curățenia de sărbători în PSD. Gabi Stan și Eduard Martin, dați afară din partid

1820
13

Articole de la același autor

PSD Constanța i-a exclus, ieri seară, din partid pe Gabriel Stan, viceprimar al municipiului Constanța, și Eduard Martin, deputat de Constanța. Cei doi, lideri cu greutate pe vremea când Mazăre și Constantinescu păstoreau partidul, au fost excluși de Biroul Permanent Județean al PSD Con-stanța după ce DNA i-a trimis în judecată în dosarul Polaris.

Procurorii îl acuză pe Eduard Martin, asociat al S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L, deputat în Parlamentul României, de compli-citate la abuz în serviciu și dare de mită, în timp ce viceprimarul Gabriel Stan a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În urma acestei decizii de excludere, Gabriel Stan își va pierde postul de viceprimar al Constanței dar și mandatul de consilier local, urmând ca aleșii locali să desemneze prin vot un nou secund la conducerea Primăriei Constanța. Primarul Decebal Făgădău anunțase de săptămâna trecută că Gabi Stan se află în concediu de odihnă, urmând ca în momentul în care se întoarce la serviciu să aibă o discuție cu el dacă să mai rămână sau nu în acest post.

v v v

Anchetatorii susțin că în perioada 2008-2014, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, cu ajutorul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel, a primit de la S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L., al cărei asociat și administrator în fapt era inculpatul Martin Eduard Stelian, peste 7 milioane de euro, pentru că a asigurat acesteia câștigarea unei licitații organizate de Primăria Constanța pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orașului.

"Principalul răspunzător pentru nerespectarea prevederilor legale și crearea, în consecință, a acestui prejudiciu a fost primarul Mazăre Radu Ștefan. Alături de acesta, la comiterea faptei au mai participat inculpații Stan Gabriel Marius, Tolea Tudorița, Harpalete Doru Aurelian, Mutalâp Ghiulnihal, Pavel Alina, Oprea Sorina Laura, angajați ai Primăriei care, prin încălcarea mai multor dispoziții legale, au permis încheierea contractului de salubrizare la un preț supraevaluat", se mai arată în rechizitoriu.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a fi menținute măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Comentează știrea

13 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Simona
15 decembrie 2015
Cum sa castigi bani pe net

Cum sa castigi bani pe internet! Pentru toti oamenii isteti si ambitiosi, exista acum un curs online GRATUIT care te invata repede si simplu cum sa castigi bani pe internet! Cursul este format din lectii online si iti explica pas cu pas, cu multe detalii, cum sa castigi bani pe internet. Cand vrei cu seriozitate acest curs, cere informatii la adresa de email: [email protected]

cetatean
16 decembrie 2015
avem nevoie de timp

ne trebuie vreo 50 de ani sa ne revenim dupa prapadul facut in constanta de mazare, stan, constantinescu, mazare si ai lor! Ca n-au facut singuri nenorocirile. PSD- ul a fost doar paravanul, nu politica i-a interesat pe ei, ci banul, fratilor!

cioby
19 ianuarie 2016
afara cu ei!

Un semn de bun augur! cercetati si condamnati daca este cazul!?

13 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Vineri, 23 Octombrie 2015
Stire din Politică-Administrație : DEMISIE ÎN PSD CONSTANȚA!
Sâmbătă, 26 Septembrie 2015
Stire din Politică-Administrație : PSD Constanța  va merge pe mâna lui Dragnea
Pagina a fost generata in 1.9269 secunde