Sondaj în Constanța. Dragnea a declanșat operațiunea "Chestionarul PSD"

166
Sondaj în Constanța. Dragnea a declanșat operațiunea

Articole de la același autor

Social-democrații din toată țara au participat, ieri, la alegerile interne din PSD. La nivel național au fost așteptați să voteze aproximativ 500.000 de membri, iar la Constanța aproximativ 13.000. Practic, a avut loc un scrutin fără surprize, pe buletinul de vot fiind înscris un singur nume: cel al lui Liviu Dragnea. Totuși, cursa electorală a fost mai mult decât un test politic deoarece PSD, la propunerea lui Liviu Dragnea, a declanșat și o cercetare sociologică.

"Pe lângă buletinele de vot, celor care au votat le-au fost înmânate și chestionare deoarece, vrem să aflăm și părerea cetățenilor cu privire la Liviu Dragnea și PSD. Vrem să aflăm părerea tuturor cetățenilor despre partidul nostru", a declarat președintele Comisiei Electorale Județene a PSD Constanța, Cristinel Dragomir.

Chestionarul are două pagini și conține 11 întrebări. Social democrații vor să afle care este cea mai importantă măsură pe care PSD trebuie să o ia pentru familia celui chestionat și care dintre măsurile luate de guvernul Ponta i-a nemulțumit.

Liviu Dragnea testează și câteva dintre proiectele sale politice: comasarea tuturor alegerilor într-un singur an, la un interval de 5 ani, modificarea Constituției, descentralizarea și regionalizarea. PSD este interesat și de opinia românilor despre lupta anti corupție.

Pe de altă parte, din chestionar, PSD va crea și o bază de date pentru alegerile din 2016. Se cer a fi completate și date personale precum nume, număr de telefon și localitatea unde a fost completat formularul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5531 secunde