Administraţia locală din Năvodari se implică în campania de prevenire a cancerului de col uterin

294
Administraţia locală din Năvodari se implică în campania de prevenire a cancerului de col uterin - navodari-campanie-1677850902.jpg

Articole de la același autor

Primăria Orașului Năvodari sprijină Campania IEC „Sănătatea Reproducerii”, derulată de Direcția de Sănătate Publică Județeană Constanța, prin Biroul de Programe de Promovare a Sănătății și Educație pentru Sănătate.

Administraţia locală doreşte astfel să aducă la cunoștința tuturor femeilor din Năvodari, cu vârsta cuprinsă între 25 și 64 de ani, că au posibilitatea efectuării gratuite a testului Babeș-Papanicolau în cadrul Programului de Screening derulat de Ministerul Sănătății la nivel național.

Testul Babeș-Papanicolau, care depistează cancerul de col uterin în faza incipientă, va fi făcut gratuit, ca și până acum, la Constanța, la Policlinica nr. 2 (Str. Ștefan cel Mare, nr. 133), Cabinetul dr. Radu Colojoară, medic ginecolog, și la Cabinetul de Planning Familial, dr. Elena Gâgă și dr. Corina Chişu, cu programare telefonică.

Femeile cu vârsta cuprinsă între 25 și 64 de ani se pot adresa pentru efectuarea testului Babeș-Papanicolau.

Acestea trebuie doar să nu fie diagnosticate anterior cu cancer de col uterin, să nu aibă histeroctomie totală și să nu fie la menstră.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5023 secunde