Palaz despre inundații:

"Administrația păstorită de Mazăre nu a mișcat nici măcar un deget"

740
1
2 min citire
Candidatul UNPR la Primăria Constanța, Claudiu Palaz, a emis, sâmbătă, un comunicat în care vorbește despre modul în care actuala administrație municipală a gestionat situația inundațiilor din Constanța.
"La prima ploaie mai sănătoasă, municipiul Constanța se află sub ape. Indiferența administrației Mazăre-Constantinescu distruge, încet și sigur, orașul nostru. Așa cum în fiecare iarnă, la prima ninsoare, orașul este complet blocat, iar Mazăre este plecat în țările calde, iată că și acum, la prima ploaie, orașul este inundat, iar Mazăre este incapabil de reacție pentru că este mahmur", afirmă Claudiu Palaz.
Mai mult de atâta, Palaz i-a solicitat noului prefect, Bogdan Huțucă, să convoace Comandamentul pentru situații de urgență și l-a asigurat pe acesta că își va pune la dispoziție experiența în domeniu dacă va fi necesar.
"La ora la care orașul este inundat, probabil că Mazăre încă nu s-a trezit din somn, pentru că a fost, ca de obicei, în club. Și iată cum, în 12 ani de mandat, Mazăre a reușit să facă din Constanța un Madagascar mai mic, cu bulevarde scăldate de ape și case inundate. Constănțenii au o singură șansă. Să vină la vot pe 10 iunie și să voteze schimbarea pentru ca astfel de situații să nu se mai întâmple niciodată", spune candidatul progresist.
"Mazăre are alte priorități"
Ulterior, Palaz a mai emis un comunicat în care a abordat problema unuia dintre cele mai vulnerabile puncte ale Constanței când vine vorba de inundații: Strada Traian.
"Am fost pe strada Traian, unde am sperat să-l întâlnesc pe Mazăre cu mânecile suflecate, pregătit să gestioneze efectele inundațiilor. L-am căutat aici întrucât strada Traian, la fiecare ploaie torențială, își pune în pericol locuitorii din zonă și este primul loc unde orice edil responsabil ar fi trebuit să fie prezent, până la soluționarea situației. Ca de obicei însă, primarul Mazăre are alte priorități. Este greu să se trezească, chiar și la ora 12.00. Chiar dacă s-au lansat nenumărate avertismente de către specialiști cu privire la instabilitatea zonei, mai ales în condiții de ploaia torențială, administrația păstorită de Mazăre nu a mișcat nici măcar un deget. Se mișcă însă cu talent în ritmuri de dansuri braziliene: «samba si, trabajo no", spune Palaz.
Candidatul UNPR menționează că una dintre prioritățile mandatului său este reabilitarea integrală a străzii Traian și redarea sa circulației în municipiul Constanța. În plus, contracandidatul lui Mazăre spune că va verifica modul în care noii proprietari au dobândit terenul pe care se construiește celebrul mall și dacă societatea în cauză s-a achitat de obligațiile contractuale față de primărie.
"Pentru felul cum a ajuns strada Traian, dar mai ales pentru teama de fenomene meteorologice extreme cu care trăiesc locuitorii din zonă, principalul vinovat care va răspunde este Mazăre", concluzionează Palaz.

Comentează știrea

Teodor
21 mai 2012
zi zau cu limba scoasa

Auzi da de cate ori a sarit dministratia actuala in sprijinul cetatenilor. Ia voi, ziaristi de 2 bani, scrieti si despre astea, punctual. Sau va rupe mazare

Articole pe aceeași temă

Vineri, 18 Mai 2012
Stire din Politică-Administrație : "Mazăre e disperat"
Pagina a fost generata in 0.0315 secunde