Consilierii locali din municipiul Constanţa au fost convocaţi de către primarul Vergil Chiţac în şedinţă ordinară miercuri, cu începere de la ora 14:00.
Pe ordinea de zi s-au aflat nu mai puţin de 65 de proiecte de hotărâre, iar pe ordinea de zi suplimentară au fost 6.
Unul dintre cele mai importante proiecte a fost cel privind modificarea și completarea HCL nr. 339/2023 privind stabilirea impozitelor și taxelor la nivelul municipiului Constanța în anul 2024.
Mai exact, este vorba despre mărirea taxei de salubritate în municipiul Constanţa, de la 8 lei cât a fost până în prezent, la 14 lei.
Consilierii locali din partea USR s-au opus vehement acestui proiect şi au venit cu un amendament prin care şi-au exprimar dorinţa ca taxa de salubritate să rămână în valoare de 8 lei.
La fel au cerut şi consilierii locali PSD, astfel că atât primarul Vergil Chiţac, cât şi consilierii locali PNL nu s-au mai putut opune.
Amendamentul grupului USR a arătat faptul că taxa de salubritate mărită nu este explicată, iar în plus municipalitatea nu și-a respectat obligațiile privind infrastructura de colectare selectivă, motiv pentru care s-a solicitat ca taxa să nu fie modificată.
Amendamentul a fost adoptat, iar proiectul în integralitatea sa a fost adoptat cu 23 de voturi.