Anaid Tavitian și Eugenia Jianu, cetățeni de onoare ai Constanței

327
Anaid Tavitian și Eugenia Jianu, cetățeni de onoare ai Constanței - anaidtavitian7-1545236444.jpg
Teatrologul Anaid Tavitian și scenograful Eugenia Jianu, de la Teatrul pentru Copii și Tineret, au primit, în cursul zilei de ieri, în cadrul ședinței Consiliului Local Municipal Constanța, titlurile de cetățean de onoare al municipiului Constanța.

"Este un gest de normalitate, de recunoștință pentru aceste doamne care, mai bine de 50 de ani, au dat linia culturii constănțene", a declarat primarul Decebal Făgădău, la ceremonia de acordare a plachetelor.

Vizibil emoționată, Anaid Tavitian a dedicat distincția părinților și profesorilor săi.

"Nu în ultimul rând, o dedic celor care au sacrificat muncă și talent și au ctitorit cele două teatre constănțene", a spus consultatul artistic.

La rândul său, scenograful Eugenia Jianu a primit distincția cu lacrimi în ochi: "o dedic familiei mei, dar și teatrului în care am trăit aproape 50 de ani".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 31 Octombrie 2018
Stire din Social : Constanța are doi noi cetățeni de onoare!
Pagina a fost generata in 0.2202 secunde