ARD s-a desființat după alegeri

215
Alianța România Dreaptă a încetat, din punct de vedere juridic, după 9 decembrie, aceasta fiind constituită doar pentru alegeri. Practic, liderii celor trei partide, plus Noua Republi-că, se declară rezervați în privința continuării proiectului politic pe viitor. 
"ARD a încetat. Ca să continue amorul trebuie o altă înțelegere. Până una alta suntem liberi de contract", a declarat vicepreședintele FC, Gabriel Biriș, din al cărui punct de vedere proiectul Forței Civice trebuie continuat. 
Potrivit Mediafax, la fel de rezervat este și liderul NR, Mihail Neamțu , al cărui proiect, Noua Republică, spune că trebuie să continue. Cât privește ARD, Neamțu  spune că este nevoie de unitatea dreptei în fața colosului USL, însă o decizie trebuie luată de toate formațiunile componente.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 10 Decembrie 2012
Stire din Politică-Administrație : ARD s-a desființat după alegeri
Pagina a fost generata in 0.8843 secunde