"Bărbații politici" ai lui Mazăre se agață, în continuare, de ciolan

2395
În timp ce șeful pesediștilor constănțeni, Radu Mazăre, declară sus și tare, pe orice scenă are ocazia să se suie, că toți directorii deconcentratelor constănțene numiți din partea PSD-ului își vor da demisia, cei vizați de "cel mai iubit fiu al Constanței" nu îi împărtășesc întocmai convingerile.
Prin declarațiile lor, unii dintre ei au reușit chiar să infirme afirmațiile șefului, potrivit cărora "echipa lui Mazăre nu ține de ciolan".
"Este un gest de demnitate și de bărbăție politică", susținea primarul. Pare că afirmația nu se aplică și pentru directorul DADL (Direcția Apelor Dobrogea Litoral), Laurențiu Marin, susținut și propus de către PSD pentru această direcție. Laurențiu Marin nu a putut fi contactat telefonic însă purtătorul de cuvânt al DADL, Cătălin Anton, a precizat că directorul nu își va da demisia întrucât a susținut un concurs pentru a ocupa acest post, concurs pe care l-a și câștigat.
Aceeași atitudine a avut-o și Boris Parpală, directorul Direcției Județene pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală. "Sincer, noi avem încheiat un contract pe patru ani. Deocamdată nu am niciun punct de vedere. Nu pot să comentez din punct de vedere al partidului", s-a eschivat Parpală.
Petrică Miu, șeful Inspectoratului Școlar Județean, a adoptat o altă tactică: el a declarat că așteaptă să primească ordinul de revocare.
Dr. Liviu Mocanu, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanța, se află, în acest sfârșit de săptămână, în concediu peste hotare și va lua o decizie privind o eventuală renunțare la funcție, luni, când se va întoarce în Constanța. "Cine știe, poate voi fi propus și de PD-L", a declarat medicul - în condițiile în care dr. Liviu Mocanu a fost propus la șefia Casei, în urmă cu patru ani, de către PNL, dar și-a păstrat postul și după alegerile de anul trecut, fiind agreat și de PSD.
Pe de altă parte, medicul a afirmat că a ocupat funcția de conducere în urma unui concurs și nu prin numire, cum s-a întâmplat la alte instituții. "În patru ani, de când sunt la CJAS, am dat atât de multe concursuri că m-am și săturat. Nu știu ce voi face mai departe, voi vedea de luni, când mă întorc în țară. Nu aceasta este problema principală care ar trebui să îi preocupe pe toți, ci criza financiară care afectează sistemul sanitar", a declarat dr. Mocanu.

Excepții
Directorul coordonator al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Geronimo Brănescu, se va conforma dispozițiilor date pe linie de partid. "Suntem o echipă și funcționăm ca atare. Dacă dl. Radu Mazăre va spune să ne dăm demisia, îmi dau demisia", ne-a declarat Geronimo Brănescu.
O atitudine similară va adopta și Cristina Samoilă, director coordonator al Casei Județene de Pensii și alte Drepturi Sociale Constanța, care așteaptă dispoziția șefilor politici în acest sens. "Nu știu acum ce voi face, dar dacă va fi nevoie, îmi voi da demisia", ne-a declarat ea.
Și George Vișan, directorul Oficiului Teritorial pentru IMM-uri și Cooperație, și-a exprimat intenția de a demisiona.
Directorul Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural, Daniela Țurcanu Caruțiu, a declarat că nu a primit nicio decizie oficială în acest sens de la partid, însă este dispusă să demisioneze din solidaritate cu ceilalți colegi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7419 secunde