Bogdan Aurescu: "Republica Moldova are nevoie de granturi acum, nu de împrumuturi"

175
Bogdan Aurescu:
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat luni, înaintea Conferinţei ministeriale a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, desfăşurată la Paris, că această ţară are nevoie de granturi pentru a cumpăra energie de pe piaţă.

El a reamintit că, în cadrul Conferinţei ministeriale a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, desfăşurată pe 15 iulie, la Bucureşti, s-a obţinut un sprijin în valoare totală de 615 milioane euro, din care 432,3 milioane euro asistenţă sub formă de granturi.


„Cred că este foarte important ca această conferinţă să ofere în continuare ajutor financiar. La Bucureşti am adunat 650 de milioane de euro, din care 432 de milioane de euro sub formă de granturi. Republica Moldova are nevoie de granturi acum, nu de împrumuturi, pentru a cumpăra energie de pe piaţă. Acesta este, probabil, cel mai important obiectiv acum. Al doilea, la fel de important, este acordarea susţinerii în vederea implementării reformelor necesare în procesul de integrare europeană”, a spus ministrul român.


Aurescu a precizat că, din cauza bombardamentelor din Ucraina, Moldova nu a mai putut importa electricitate din această ţară. Începând cu 14 octombrie, România a început să furnizeze electricitate Republicii Moldova, iar ţara noastră asigură în prezent 80-90% din necesar.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4761 secunde