Câți bani vrea să împrumute Primăria Constanța

450
Consilierii locali municipali au decis în cadrul ședinței ordinare de ieri să contracteze o finanțare rambursabilă în valoare de 64.500.000 lei pe o perioadă de până la cinci ani. Banii vor fi folosiți exclusiv pentru finanțarea proiectelor europene. În momentul de față, Primăria Constanța nu reușește să finanțeze proiectele începute, dar nici să le demareze pe cele noi, respectiv, mai multe investiții din Constanța și stațiunea Mamaia. Multe dintre ele nici nu au autorizație de construire.
Este vorba de realizarea parcării de la Spitalul Județean, promovarea zonei turistice Constanța - Mamaia, restaurarea și reamenajarea promenadei și a spațiilor verzi din zona Vraja Mării-Cazino-Port Tomis, realizarea promenadei turistice în Mamaia.
Banii se vor cheltui și pentru reamenajarea zonei pietonale din centrul istoric al municipiului Constanța și restaurarea construcțiilor din zona istorică.
Tot cu bani de împrumut se va extinde și Căminul de bătrâni, se va construi o zonă de acces în Portul Turistic Tomis și se va consolida Pasajul Filimon Sârbu. Totodată, după cum au declarat consilierii locali, punerea în valoare a vestigiilor arheologice ale Cetății Tomis se va face tot cu bani de împrumut.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7796 secunde