Ce cadouri a primit Klaus Iohannis în 2021. Printre cele mai mai scumpe, o sabie și o icoană din argint

Articole de la același autor
Doliu în politică. Un fost parlamentar PSD s-a stins din viață
25 Noiembrie 2021
Printre bunurile primite de preşedintele Klaus Iohannis, anul trecut, cu titlu gratuit, cu prilejul unor acţiuni de protocol, se află o replică a unei săbii, monede din argint, un covor din lână cu motive din Pakistan, dar și un tablou ce conţine un tricou cu autografele sportivilor români care au câştigat medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.
00:00
Valoarea totală a cadourilor primite în 2021 de şeful statului este de 1.883 de euro (9.317,27 de lei), potrivit listei bunurilor primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acţiuni de protocol şi depuse la Comisia de evaluare din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.
Potrivit Antena3.ro cele mai scumpe cadouri primite de preşedintele Iohannis sunt o sabie din alamă argintie, replică, în cutie din imitaţie de piele, în valoare de 210 de euro (1.039,10 de lei), o copie după o icoană bizantină din argint 950%, litografie reprezentându-l pe Iisus Hristos, aşezată într-o casetă de carton roşu, în valoare de 200 de euro (989,62 de lei), o medalie Iniţiativa celor 3 Mări din bronz, în casetă de pluş, şi un covor din lână cu motive din Pakistan, în casetă de carton cu mâner, în valoare de 180 de euro (890,66 de lei) fiecare.

Top articole din Politică-Administrație
A murit fostul lider și deputat UDMR Attila Kelemen
08 Ianuarie 2022
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 17 Ianuarie 2022
Luni, 17 Ianuarie 2022
Luni, 17 Ianuarie 2022