Cezar Preda susține că legea insolvenței pune botniță presei

70
Cezar Preda susține că legea insolvenței pune botniță presei - cezar66789400-1381186803.jpg

Articole de la același autor

Vicepreședintele PDL Cezar Preda susține că insolvența, în noua lege care o reglementează, este egală cu falimentul și spune că se impune corectarea ei. "Insolvența în străinătate este un mecanism bine pus la punct cu privire la capacitatea unei societăți de a fi redresată, căci nu sunt în joc numai interese financiare, de profit și de obligații fiscale, ci sunt obligații majore de resurse umane. Deci un proces complex de redresare, în vreme ce, în această lege, insolvența este egală cu falimentul, ceea nu este corect. Întreaga presă românească, întreaga media românească eva-luează corect acum perioada Boc - Băsescu și cred că o caracterizează expresia unor timpuri de maximă libertate a presei. Fiecare a scris ce a vrut și de Băsescu, și de Boc. Fiecare s-a pus în slujba cui a vrut, a rămas liberă, a exprimat interesele unora sau altora, dar nimeni nu i-a pus pumnul în gură, iar acum premierul Victor Ponta vrea să pună botniță presei", a declarat deputatul PDL Cezar Preda. El este de părere că se impune corectarea legii insolvenței. "Corectarea legii insolvenței se impune pentru că societatea va avea reacții destul de dure, mai ales societățile media, ridicarea licenței nu mai este insolvență, este ca și cum ai tăia curentul electric unei societăți comerciale căreia îi ceri să se redreseze", a mai spus vicepreședintele PDL.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7459 secunde