Degringoladă și scandal în PDL Constanța

Chiru o dă pe Stavrositu afară pe ușă, ea intră cu statutul în mână pe geam

1199
14
Chiru o dă pe Stavrositu afară pe ușă, ea intră cu statutul în mână pe geam - conferintapdlorganizatiamunicipa-1340305615.jpg

Disputele din interiorul PDL Constanța sunt departe de a se încheia, principalele nemulțumiri fiind transmise, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, de președintele Organizației Municipale a PDL Constanța, deputatul Maria Stavrositu.
Alături de parlamentar s-au aflat și alți membri de partid, printre care, și "exclusul" Mihai Petre care a spus că nu a primit nicio decizie scrisă prin care să i se aducă la cunoștință că a fost dat afară din partid.
În final, toți cei prezenți l-au găsit vinovat pentru eșecul din alegerile locale din 10 iunie pe președintele Organizației Jude-țene a PDL Constanța, Christian Gigi Chiru.
Una din cele mai mari nemulțumiri a fost legată de faptul că președintele Chiru nu a candidat sub sigla PDL ci a preferat o alianță cu un alt partid, deși o astfel de decizie nu a fost aprobată de Biroul Permanent Județean al PDL Constanța. Totuși, cei prezenți au spus că Alianța pentru Constanța (ApC) a avut girul conducerii centrale a partidului.
"Alianța pentru Constanța pentru care a candidat Christian Gigi Chiru nu a avut girul Biroului Permanent Județean dar a avut acceptul Biroului Permanent Național al PDL deoarece Chiru a promis ca va scoate 18 consilieri. Acest lucru nu s-a întâmplat și trebuie făcută o evaluare locală și județeană. Am ajuns la concluzia că avem nevoie de un drum drept pentru alegerile din toamnă dar nu cu această conducere județeană care ne duce la eșec. Avem două variante: parastas sau renaștere iar Chiru nu are capacitatea de a conduce organizația spre succes, locul lui este în altă parte", a spus Maria Stavrositu.
Printre altele, ea a precizat că este nevoie de un Consiliu de Coordonare Județean convocat statutar în care delegații să spună dacă mai susțin mandatul lui Christian Gigi Chiru după eșecul de la alegerile din 10 iunie.
Pe de altă parte, Maria Stavrositu a vorbit, ieri, și despre decizia prin care președintele Christian Gigi Chiru a anunțat, la începutul acestei săptămâni, că Biroul Permanent Județean a votat dizolvarea Biroului Permanent Local al Organizației Municipale Constanța, precum și demiterea ei din funcția de președinte al Organizației Municipale a PDL Constanța.
"Ceea ce s-a întâmplat este nestatutar deoarece Biroul Permanent Județean nu poate lua o astfel de decizie. Am încercat să explic situația creată la Constanța și la nivel central dar partidul fiind în reconstrucție nu ai cu cine vorbi. Am formulat, totuși, o contestație împotriva deciziei aprobate de Biroul Permanent Județean Constanța în data de 18 iunie, care nu mi-a fost încă transmisă prin care solicit ca ea să fie anulată. Această decizie o voi depune la Comisia Județeană de Statut, Etică și Litigii a PDL Constanța", a mai spus Maria Stavrositu.
În altă ordine de idei, ea a anunțat că a convocat Consiliul de Coordonare Local. Întâlnirea cu membrii PDL va avea loc duminică, începând cu ora 10.00, la Casa de Cultură din Constanța.



Comentează știrea

14 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Ponu
21 iunie 2012
Poza de familie-AFARA CU VOI DIN PARTID

Lui Mihai Petre nu ii trebuie decizie el oricum s-a autoexclus când a început sa-l atace pe candidatul Chiru pentru candidatul Palaz, iar Stavrosita așteaptă si ea decizii sa conteste si iar sa faca....circ ieftin, PLECAȚI PARTIDUL S-A SATURAT DE VOI, TRAGETI PE DREAPTA SA VA ODIHNITi, vine Blaga sa pună ordine si sa mai curete partidul de astfel de "membri" ca Stavrositu sau Petre

CLAUDIU
22 iunie 2012
ESTI JALNICA

CE CREDEAI MATUSICA CA O SA IASA PALAZ LA BRAT CU MAZARE SI O SA AI UN OS MAI MARE, TEAPA, IESSSSIIIIII AFARA Z.....A ORDINARA

Sida lu` Eba
22 iunie 2012
Mai e Dobiboci

Mai,pedelaci!!,ca sunteti dobiboci=adepti bishnitzar de TroCoceni-se stie .Chiar nu puteti scapa de "culmea rusinii",care intamplator poarta numele de Jiji l`amorozo(piru) ????!!!!

Laurențiu
22 iunie 2012
Syavrositu+Petre=jalnici

E cantecul lebedei pentru cei doi sa fie dati definitiv afara din partid, sa nu mai fie primiti in PDL vreodata, niste unii cărora probabil le place sa-si vada fata prin ziare fac tot felul de minunatii de conferinte de presa in care se plâng ca niste jalnici, Chiru a luat cea mai buna decizie: AFARA din partid cu cei 2

Părerologul de Constanța
22 iunie 2012
Naravul din fire,nu are lecuire !

Fara exceptii,toti membrii BPJ si BPL ,in frunte cu Chiru si Stavrositu,trebuie sa renunte la pozitiile lor...apoi,de ce nu,aceste personaje sa nu mai candideze...Este nevoie de cu totul alti oameni...asta daca cineve ,pe undeva,crede ca ar mai fi nevoie de PDL la Constanta...Daca nu se va intampla asa,caracterele urate ,ale celor care au adus partidul in aceasta situatie,vor da pe dinafara,din nou,iar istoria se va repeta...la infinit...Naravul din fire,nu are lecuire...Intr-un partid in care totul,dar absolut totul, se cumpara cu bani,situatia nu poate fi decat asa cum este...inclusiv membrii pedelei care au acceptat bani pentru a vota cu diferite prilejuri, sunt niste personaje de tot rasul...ma refer la sefii de OSV uri si la ceilalti dubiosi habarnamisti care se incoloneaza in spatele unuia sau altuia dintre cei autointitulati polliticieni constanteni,care.la randul lor, isi permit sa imprastie bani ,minciuni si promisiuni desarte...Daca stau si ma gandesc foarte,foarte serios,parerea mea ,de ultima ora,ar fi ca toti,fara exceptie,sunt in slujba ascunsa a PSD ului constantean...nu de alta ,dar prea nu exista opozitie in Constanta,decat declarativ-mediatic...or fi pesedistii atat de inteligenti incat sa "marioneteze" PDL ul in asa hal, incat, unora dintre noi sa li se para credibil ???? Mie,de mult timp mi-e lehamite,dar ma tot intreb,de unde atata iscusinta politica ...de unde atata smecherie...si bineinteles,de unde atat prostie ,din partea constantenilor ,de buna credinta...?

MARIUCA
22 iunie 2012
STRATEGIA DE AL DA JOS PE CHIRU A FOST FACUTA DE MINE SI DE PETRE IN FELUL URMATOR

AM ZIS SA MERGEM IN CAMPANIE CU PALAZ(mai luam si ceva bani de la el), FACAND CAMPANIE PENTRU EL AM IMPARTIT VOTURILE CONTESTATARILOR LUI MAZARE LA MAI MULTI CANDIDATI-AVANTAJ MAZARE-BINE PENTRU NOI (mariuca si petre), IN FELUL ACESTA LUMEA VAZANDU-NE DEZBINATI CE VA SPUNE?: -MAI BINE NU MAI MERG SA VOTEZ, CA TOT MAZARE VA IESII DACA ASTIA (mariuca si petre) SE IAU DE CHIRU SI-L SUSTIN PE PALAZ , LA FEL: AVANTAJ MAZARE-BINE PENTRU NOI (mariuca si petre). IAR GANDUL GENERAL ESTE CA VOM REUSII NOI (mariuca si petre) sa facem un capital (luat pe aceste actiuni impotriva pdl-ului si a luiChiru de la palaz si mazare) pe care-l vom folosi pentru noi, gandindu-ne ca la unprocentaj mic vom scapa si de Chiru (cel care nu ne lasa sa intram in conbinatii cu mafia mazare-palaz). IN CONCLUZIE AM ZIS SA-L SABOTAM PE CHIRU FACAND CAMPANIE PENTRU PALAZ, SOCOTIND CA VA AVEA UN PROCENTAJ MIC VA FII USOR SA-L SCHIMBAM PE CHIRU, DAR ACUM DACA FAC UN CALCUL 14%CHIRU+7% palaz+15% cei care nu au iesit la vot sau au votat cu alta persoana pentru ca noi (mariuca si petre) am sabotat ca la carte propriul partid, totalul ar da pe la aproximtiv 35%, ASA CA TI-AM TRAS-O CHIRULE NOI(MARIUCA SI PETRE)

osv-ist
22 iunie 2012
suntem dezinformati si manipulati

colegiul 10 a iesit pe locul 1 cu cel mai bun procent si voi spuneti ca stavrositu a mers cu palaz.nu inteleg logica voastra.de fapt nu este logica,este dezinformare si se cauta un tap ispasitor.chiru este singurul vinovat de acest rezultat dezastruos,iar un barbat adevarat nu face asa ceva.interesele lor sunt cu mult peste imaginatia noastra.pacat de acest partid,cu chiru presedinte nu mai are nici un viitor.tot partidul i-a stat la dispozitie iar el a preferat sa mearga pe o alianta fara nici un pic de notorietate.iar acum nu are curajul sa-si asume acest scor mizerabil.nu poti sa construiesti nimic daca ai pierdut de atatea ori,la eforie a pierdut, la parlamentare a pierdut acum la locale la fel.nu putem sta in fruntea organizatiei judetene cu un conducator perdant.avem nevoie de un lider puternic sa ridice organizatia.dragi membri pdl cu mana pe inima va spun ca nu putem transforma acest partid in srl.

sava
22 iunie 2012
Distrugatorul chiru

Chiru este cancerul PDL.Exista si "TBC' si "sifilis" si....in PDL dar se vede ca in primul rand trebuie luptat cu cancerul gigi chiru .Apoi se poate trece si la celelalte "boli" Si asta trebuie facut cat mai repede,pana PDL nu intra in metastaze.

sorin
22 iunie 2012
FELICITARI DOMNULE CHIRU

EXISTA VIATA MAI BUNA DUPA INLATURAREA TRADATORILOR

olga
22 iunie 2012
continuati aceste masuri si o sa ajunga pdl

Constanta acolo unde merita, pe primele trepte ale politicii publice nationale.

14 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2411 secunde