Christian Gigi Chiru s-a întâlnit cu locuitorii din cartierul KM 4-5

1090
13

Articole de la același autor

Primarul constănțenilor, Christian Gigi Chiru, s-a întâlnit, ieri, cu locuitorii din cartierul Km 4-5 cărora le-a adus la cunoștință proiectul pe care l-a inițiat în urmă cu ceva timp care vizează problemele cetățenilor ce se pot discuta la sediul "Primăriei Constănțenilor".
Mulți din cei prezenți în Piața din cartierul KM 4-5 s-au bucurat în momentul în care au constatat că cineva se interesează de proble-mele lor direct la fața locului, cu atât mai mult cu cât îl știau pe Christian Gigi Chiru doar din presă.
Oamenii l-au întâmpinat cu drag și au început să îi spună necazurile pe care le au.
"Lucrez în această piață dar pe nimeni nu interesează că eu plătesc taxe pentru a-mi putea vinde marfa la tarabă, iar alții vin și fără să plătească vând aceeași marfă ca și noi dar stau pe unde apucă, pe jos, pe bordură. Nimeni nu vede și nu aude această problemă deși am spus-o de nenumărate ori. În loc să facă ceva în acest sens, primarul Mazăre stă prin Madagascar și prin alte țări străine", a spus una dintre vânzătoarele din piață.
Tot în acest context, mai multe persoane care se aflau la cumpărături l-au rugat pe Chiru să țină cont de faptul că în piață se vând produse din import, ceea ce nu este chiar normal.
"Rugămintea noastră este să se rezolve această problemă cu produsele din alte țări. Administrația locală să se implice să facă sere autohtone să putem cumpăra produse românești și mai ieftine", a spus o altă constănțeancă.
În altă ordine de idei, o parte dintre doleanțe au fost scrise pe panouri purtate de angajații de la "Primăria Constănțenilor". Oamenii au reclamat facturile uriașe plătite la căldură și apă caldă, dar și "apa de ploaie care este facturată deși este dată gratis de Dumnezeu".
"Demersul meu vizează informarea locuitorilor despre Primăria Constănțenilor unde eu țin audiențe. Le-am spus celor care au probleme că îi aștept la Primăria Constănțenilor. Îi asigur că am răbdare să le ascult necazurile și să găsesc soluții pentru ca ele să fie soluționate favorabil", a spus Christian Gigi Chiru după întâlnirea cu oamenii de ieri.
Reamintim că, luna trecută, Christian Gigi Chiru a inaugurat pe Bulevardul Tomis la numărul 30, la intrare în Zona Peninsulară, sediul "Primăriei Constănțenilor".
Proiectul "Primăria Constănțenilor" se vrea o alternativă reală la actuala administrație locală care nu-și îndeplinește atribuțiile în favoarea cetățenilor. Cu acest prilej, s-a lansat un apel către toți locuitorii Constanței care au probleme sau sunt nemulțumiți de actuala administrație locală, că pot apela oricând la Primăria Constănțenilor, unde se vor ține audiențe și unde ușile vor fi mereu deschise pentru oamenii care au nevoie de ajutor.
Potrivit lui Christian Gigi Chiru, prin acest proiect, constănțenii au pentru prima dată o instituție a lor, unde politica rămâne obligatoriu la ușă. Aici se dorește a fi locul de întâlnire al tuturor oamenilor valoroși ai orașului, care au ceva de spus pentru a încerca astfel să sancționeze public derapajele actualei administrații locale. În același timp, aici se vor naște și propuneri care vin să ajute, să completeze toate proiectele edilitare sau de altă natură existente, în prezent, în Constanța.
Proiectul "Primăria Constănțenilor" este o inițiativă privată, susținută din bani proprii și nu din bani publici.

Comentează știrea

13 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
80=170
27 aprilie 2012
Mai " e " DobiBoci!!!

Mai bu-o-ule,Jiji l`amorozo care esti!!!-de ce imi jignesti linia telefonica (Romtelecom)-punand robotul sa ma invite la "primaria lu peste prajit"??.Cutiile postale sunt jignite,mai de mult cu pliante "Jijiste"Linia telefonica ,a fost jignita in jurul orei 15.55 din 26.04.2012.Toti sechetirii,nu sunt de ajuns!!

Daniel
27 aprilie 2012
Asemanare

Campania electorala ilegala inceputa de acest Chiru seamana cu ce a lui dan Diaconescu. Si ala se da drept presedintele romanilor si are culoarea electorala mov. Mai fratilor astia chiar ne cred idioti? Care primarul constantenilor ma? Cu ce se prezinta asta in fata oamenilor? Cu palavre si vrajeala de 2 bani? Prefer sa votez un golan si un curvar decat un PROSTANAC!

pt Daniel
27 aprilie 2012
sigur esti bou

Mai Daniel sigur este unul care trage pe nas ca ,sti tu cine,spune-mi tu daca Constanta are primar ? Eu nu cred ca papitoiul asta de PAPUA ne reprezinta,cel putin pe cei cu un IQ mai ridicat,pe tine ,ce sa zic ,la cat creier ai ,i-al acasa pe pastaie si spala-te cu el pe cap,ca noi de golani tupeisti suntem satui.VOM VOTA GIGI CHIRU.

Daniel
27 aprilie 2012
Pentru Sigur Esti bou

Vad in primul rand ca si tu ca si alti sustinatori ferventi ai domnulul Chiru nu poti depasi limbajul de mahalagiu. In alta ordine de idei, presonal nu am nimic cu tine, asa ca nu vad dece ma jignesti. este pur si simplu alagerea mea si parerea mea fata de aceasta problema si cred ca nu epitetele sau jignirile pot rezolva scrutinul din Constanta. Sincer daca toti sustinatorii lui Chiru au nivelul tau de dialog sau limbaj: halal sa ii fie cu asa alegatori. Sa iti fie pur si simplu rusine!

Răspuns la: sigur esti bou
Adăugat de : pt Daniel, 27 aprilie 2012
Mai Daniel sigur este unul care trage pe nas ca ,sti tu cine,spune-mi tu daca Constanta are primar ? Eu nu cred ca papitoiul asta de PAPUA ne...
constantean
27 aprilie 2012
CHIRU primar

Bravo CHIRU ,asta trebuie sa faca un primar ,sa vb cu oamenii,sa fie prezent in oras si printre locuitori.Ne-am saturat de ignoranta si nesimtirea actualului edil,vom vota schimbarea pe 10 iunie,D-ZEU sa ne ajute sa salvam orasul din mainile golanilor.

bok
27 aprilie 2012
gigi primarul constantenilor???? Nu va e rusine???

ziaristi de doi bani, cum puteti scrie prostii atat de mari?? Primarul constantenilor e Mazare. Si probabil ca la urmatoarele alegeri tot Mazare va fi ales. Stim ca sunteti ziarul pdl si ii faceti campanie acestui semidoct jiji chiru, dar sa-l numiti "primarul constantenilor" e o grosolanie mult prea mare, va bateti joc de cititori și de voi înșivă!!!

adevar graieste
27 aprilie 2012
telefon cu nr ascuns

am fost sunat ieri cu nr ascuns si a intrat robotul telefonic cu placa eu sunt gigi chiru,primarul constantenilor si va invit sa fiti inspectori bla,bla,bla,problema se pune asa -cine i-a vandut sau pus la dispozitie nr de telefon mobile cu adresele proprietarilor,ca inainte de mine si dupa mine ca nr este un nene din buc si unul din focsani si i-am sunat si ei nu au primit telefoane ,sunt onorat ca a vb primaru cu mine ,sa moara mazare de droguri si curve eu tot pe udrea o sa o votez daca o prind pe aici ca e mai buna decat chiru

adevar graieste
27 aprilie 2012
telefon cu nr ascuns

am fost sunat ieri cu nr ascuns si a intrat robotul telefonic cu placa eu sunt gigi chiru,primarul constantenilor si va invit sa fiti inspectori bla,bla,bla,problema se pune asa -cine i-a vandut sau pus la dispozitie nr de telefon mobile cu adresele proprietarilor,ca inainte de mine si dupa mine ca nr este un nene din buc si unul din focsani si i-am sunat si ei nu au primit telefoane ,sunt onorat ca a vb primaru cu mine ,sa moara mazare de droguri si curve eu tot pe udrea o sa o votez daca o prind pe aici ca e mai buna decat chiru

adevar graieste
27 aprilie 2012
chiru primar

noi cetatenii care nu ne drogam ca mazare si nu se duce cu curve ca el il votam la dobromir primar pe el chiru ,sau unde trebuie votat ca nu mai stiu m-am ametit de atatea primarii in constanta,pe toti, dar pe TOTI ,fara exceptie ,in campanie daca vrei sa iti faca tumbe iti fac ,si chiru si mazare si cine a mai facut campanie, dupa aia se 3,14-3,14 pe noi toti fie el mazare ,chiru, mama lui stefan cel mare etc, toti cei care castiga primaria

suporter FC Farul
27 aprilie 2012
Pentru Domnul Chiru

Daca promiteti implicare totala la clubului FC Farul 1920 Constanta prin atragerea de investitori la echipa, atunci aveti votul meu si al suporterilor faristi Ati avea un atu aici in lupta contra primarului Radu Mazare, deoarece acesta nu ii place fotbalul, iar dumneavostra domnule Chiru, iubiti constantenii si mai ales clubul fanion al orasului !!! Deci ce spuneti, va veti implica la FC Farul, daca va votam primar ?

13 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2596 secunde