Christian Gigi Chiru și inspectorii civici au rezolvat 450 de probleme ale constănțenilor

2749
74

Articole de la același autor

Locuitorii din zona Boema și Piața Brotăcei din cartierul Tomis Nord condamnă starea jalnică a pasajului din Complexul Boema.

Oamenii spun că aici se adună apă din abundență la fiecare ploaie, gunoaiele nu sunt strânse, tencuiala este nereparată de ani buni, iar cei care trec pe acolo riscă să se accidenteze.
Totodată, deoarece instalația de iluminat nu funcționează, noaptea locul devine periculos. De asemenea, foarte multe capace de canalizare au fost sustrase de luni bune și nimeni nu le-a mai înlocuit. În schimb, zona e plină de baruri, iar clienții acestora preferă să-și facă nevoile în pasaj sau pe scările de acces.
Oamenii spun că au făcut nenumărate sesizări la autoritățile competente, însă nimeni nu îi bagă în seamă. În consecință, imediat ce au aflat că la Constanța a fost înființată "Primăria Constănțenilor" condusă de Christian Gigi Chiru, au solicitat ajutor în speranța că vor fi ajutați.
Drept urmare, Christian Gigi Chiru și inspectorii civici din cadrul "Primăriei Constănțenilor" au răspuns prompt solicitărilor și s-au deplasat în zona respectivă, unde au stat de vorbă cu locuitorii.
Mai mult, pe lângă aceste deficiențe, au descoperit că și în piața Brotăcei, la intrare în complexul alimentar, lipsesc mai multe grătare de la scurgere. Și în această zonă, oamenii reclamă că mulți dintre ei au căzut în găurile respective, mai ales în timpul iernii și s-au accidentat.
Mai nou, piața s-a îmbogățit cu "o clădire ridicată fără a se respecta cele mai elementare reguli de urbanism". Pe de altă parte, inspec-torii civici susțin că lucrările au fost abandonate, iar în urmă au lăsat mormane de gunoaie, pe care nu le adună nimeni.
Pentru că nu există locuri de parcare, autoturismele sunt parcate pe trotuar, iar pubelele de gunoi au ajuns în șosea. Străzile din jurul complexul arată ca după bombardament de ani buni și, chiar dacă cetățenii au făcut o sumedenie de plângeri, repre-zentanții autorităților locale refuză să le rezolve problemele.
Potrivit inspectorilor civici, în perioada 30 aprilie - 6 mai, la Primăria Constănțenilor au fost depuse 519 cereri pe diferite probleme din care Christian Gigi Chiru a rezolvat 450, restul aflându-se în lucru.



Comentează știrea

74 comentarii. Pagina 1 din 8. Click pe pagina dorită : 1 2 ...8 
Daniel
9 mai 2012
Tot inaminte!

Mai, mai! C e mai repara el Chiru pe banda rulanta problemele constantenilor. Un fel de Captin Planet al orasului cu miros de branza. Va inchipuiti fratilor cat de saraci am fost noi fara acest erou civilizator care acum nu mai este portocaliu. Nuuuuuuuu! El este mov. Cred ca stiti cine poarta mov nu? Practic machedonul asta vopsit din portocaliu in mov vine si imi cere mie sa dau painea din mana pe friptua lui suculenta din pod. Raspunsul meu? FLIT!!!!

Constanta
9 mai 2012
Deci CE au REZOLVAT?

"Drept urmare, Christian Gigi Chiru și inspectorii civici din cadrul "Primăriei Constănțenilor" au răspuns prompt solicitărilor și s-au deplasat în zona respectivă, unde au stat de vorbă cu locuitorii." Nimic. Doar AU STAT DE VORBA. :)) Campanie de doi bani :))

oana
9 mai 2012
450 de gogosi cu smoala

care sunt acele 450 de probleme rezolvate de ospătar??? Vrem sa stim si nou măcar una... Campanie electorala...degeaba...mai mult de 3-4% nu ia ospătrul ăsta...

oana
9 mai 2012
Ah...am uitat :)))

Mie mi-a plăcut fraza din cuget de acum vreo 2-3 săptămâni: "Oamenii l-au așteptat cu drag pe gigi chiru" :)))))....auzi...cu drag :))).....cea mai tare glumă.... Ce am mai râs ....

constantean
9 mai 2012
CHIRU PRIMAR

Bravo lui ,asta demonstreaza ca se poate face treaba si in celelalte cartiere din Constanta si cu siguranta omul asta va face ce trebuie si dupa ce va iesi primar.Va votam pe 10 iunie.SUCCES

Daniel
9 mai 2012
Constanteanuleeeee!

Postaculeeeeee, iar nu te astamperi si vrei sa ne arati cat de pionier esti. Vrei sa iti nenorocesti calculatorul? Spune pe bune ca te rezolvam. Stim noi cum sa ajungem la tine postacule. Iar pe 10 iunie eu zic sa iei stampila si sa faci cu ea ce zici ca vei face dupa care sa ai rabdare sa astepti pana vei vedea inca odata ca ai luat teapa. In concluzie. Daca vrei sa mai ai calculator intreg nu mai posta in stil UTC-ist.

Răspuns la: CHIRU PRIMAR
Adăugat de : constantean, 9 mai 2012
Bravo lui ,asta demonstreaza ca se poate face treaba si in celelalte cartiere din Constanta si cu siguranta omul asta va face ce trebuie si dupa ce...
sergiu
9 mai 2012
Votam Palaz

Chiru este un impostor.Un prefecut.In realitate nu vrea decat sa obtine ceva pentru el.Intrebati oamenii din Eforie cine este Gigi Chiru.Un escroc,un tradator si un pervers.

eu
9 mai 2012
chiru v-a ajunge primar

eu sunt sigur ca chiru v-a ajunge primar. Degeaba scrie-ti de rau despre dinsul. Nu inteleg de ce membri pdl nu intra pe net si sa il sustina pe domnul chiru. Anul trecut la scoala de vara a pdl de la eforie asa nea invatat sa intram pe ziare si sa scriem de bine si sa laudam pdl caci fara pdl rominia intra in faliment. Asa ca noi v-om sustine ca domnul gigi sa fie ales de locuitori constantei si asa sa ajunga primar caci neam saturat de mazare si a-i lui.

DANIEL
9 mai 2012
Danieleeeeeeeeeeeeeee

Cu atitudinea asta nu vom ajunge vreodata sa traim vremuri mai de isprava. Constanteanul nu stie cu certitudine daca va fi mai bine dupa ce va fi ales un nou primar, eu nu stiu cu certitudine dar tu te hazardezi sa spui ca stii. Ce ai facut pentru orasul in care traiesti acum? Poate esti si tu unul din categoria alora care isi arunca gunoaiele pe strada spunand ca nu-i problema atata timp cat nu le arunca in propria casa. Asta este marea problema a romanilor. Nu vor niciodata sa isi asume spatiul. Dar nu-i nimic, lasa ca vin strainii si si-l asuma ei. Sa vad atunci ce mai spuneti si in fata cu mai faceti matanii. Daca nu ne dorim sa fie mai bine, daca nu vom incerca sa luptam cum putem impotriva sistemului vom muri niste victime care nu merita nici macar sa fie compatimite pentru ca sunt propriile victime. Si ce-si face omul cu mana lui e sfant. Votati-l pe mazare. Ca sa fiti siguri ca face din nevestele, surorile, si fetele voastre niste prostituate. Iar din baietii vostri niste proxeneti, ca tot li se preda pe la gradinita cum e treaba cu "incalecatul"...............

Răspuns la: Constanteanuleeeee!
Adăugat de : Daniel, 9 mai 2012
Postaculeeeeee, iar nu te astamperi si vrei sa ne arati cat de pionier esti. Vrei sa iti nenorocesti calculatorul? Spune pe bune ca te rezolvam. Stim...
cartacai sorina
9 mai 2012
Traiasca domnu Mazare

Tot domnu Mazare va ies-i primar si anul asta.E ce-l mai bun,se ocupa de noi pensionari ne da pachete cu alimente face orasu cel mai frumos din tara.

74 comentarii. Pagina 1 din 8. Click pe pagina dorită : 1 2 ...8 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6548 secunde