CJC și-a numit oamenii cheie în asociațiile subordonate instituției. Cine sunt aceștia

1783
3
CJC și-a numit oamenii cheie în asociațiile subordonate instituției. Cine sunt aceștia - cjcvotarereprezentanti-1471535787.jpg

Articole de la același autor

Consilierii județeni și-au desemnat reprezentanții ce vor face parte din Adunările Generale ale unor societăți sau asociații ce sunt subordonate instituției.

Vicepreședintele CJC, Daniel Learciu, a fost votat președinte al Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism, în timp ce reprezentantul CJC în Comitetul Creditorilor privind debitoarea Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța a fost ales celălalt vicepreședinte, Claudiu Palaz.

De asemenea, Nicoleta Bercaru, de la PSD, a fost numită reprezentant al CJC în cadrul Asociației "Revista Tomis", în timp ce colegul său de partid Cosmin Ciobanu a fost desemnat reprezentantul CJC în Adunarea Generală a Acționarilor la SC RAJA SA Constanța.

Tot în cadrul ședinței, Emil Banias, de la ALDE, a fost desemnat reprezentantul CJC în cadrul Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară "Dobrogea", în timp ce Daniel Turcu, de la PMP, va reprezenta instituția în cadrul Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară "Zona Metropolitană Constanța".

Reprezentantul județului Constanța în cadrul Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară "Sud-Est" pentru Situații de Urgență a fost desemnată Carmen Stoica, în timp ce în cadrul Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară "Apă-Canal" Constanța a fost desemnată consiliera județeană Adriana Veronica Gheorghe.

Tot în cadrul ultimei ședințe ordinare, consilierii au mai decis ca în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară "ITI Delta Dunării" Constanța reprezentant să fie Mirela Matichescu. Și Florin Goidea, de la PMP, a fost desemnat reprezentantul județului Constanța în cadrul Adunării Generale a Asociației Grup de Acțiune Locală Constanța Centru, în timp ce Marcel Șavlovschi a fost desemnat reprezentantul județului Constanța în cadrul Adunării Generale a Asociației Grup de Acțiune Locală Constanța Sud, iar Bogdan Bola, de la PNL, în cadrul Adunării Generale a Asociației Grup de Acțiune Local Dobrogea Nord.

Cei doi consilieri județeni nominalizați pentru constituirea comisiei Tehnico-Economice sunt Vasile Moldovanu, de la PSD, și Robert Boroianu, de la PNL. În ceea ce privește reprezentanții CJC în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sfântul Apostol Andrei" Constanța, aceștia sunt Eduard Tofan și Daniela Dina. Totodată, Mihaela Roibu și Daniel Turcu sunt reprezentanții CJC în Consiliul de Admi-nistrație al Spitalului Clinic de Pneumo-ftiziologie Constanța.

v v v

În altă ordine de idei, în locul lui Virgil Stan, care era administrator special al Regiei Autonome de Drumuri și Poduri Constanța, a fost ales Lucian Lungoci, de la PSD. 

Comentează știrea

Cristu
19 august 2016
Sport

Bani pt. Sport aveti ?

Doru
19 august 2016
Fefeleaga ...

Adrianei Gheorghe sa i se dea si o matura pentru a se deplasa mai repede ... Iar ca sa faca treaba - ca tot arata asa sexi pentru cancerosi - sa i se dea si o coasa ...

vladimir
25 august 2016
mihaela roibu

pai asta nu lucreaza la casa de asigurari?!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5442 secunde