Primarii orașelor nu mai vor să fie dependenți de Consiliul Județean

171
Primarii orașelor nu mai vor să fie dependenți  de Consiliul Județean - aor-1468945791.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanții Asociației Orașelor din România (AOR) cer Guvernului României promovarea unui "Program național pentru realizarea unor Centre de Dezvoltare Zonală" care să sprijine realizarea la nivelul orașelor a unei infrastructuri instituționale și a unei infrastructuri edilitar-urbane capabile să asigure condiții de viață acceptabile pentru toți cetățenii țării.

Pe de altă parte, aceeași asociație transmite că respinge diversiunile promovate de anumite interese neoneste privind stabilirea indemnizațiilor primarilor și viceprimarilor, precum și a salariilor secretarilor, ca având drept unic criteriu numărul locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială. Drept urmare, reprezentanții AOR solicită tuturor factorilor de decizie să înțeleagă și să aprecieze plusul de complexitate și diversitate a serviciilor publice din mediul urban față de zona rurală.

Prin intermediul unui comunicat de presă, AOR susține că singurul model, acceptabil, de urmat este cel pe care Asociația Orașelor din România, într-un parteneriat reciproc avantajos, l-a dezvoltat în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu care a reușit să dialogheze și să deruleze mai multe programe de un real folos colectivităților locale pe care le re-prezintă.

"Asociația Orașelor din România este îngrijorată de lipsa perpetuă a disponibilității pentru dialog de care Ministerul Finanțelor Publice dă dovadă și de lipsa de receptivitate pentru găsirea unor soluții care să rezolve măcar parțial gravele probleme cu care se confruntă autoritățile administrației publice locale, puse în situația de a nu-și îndeplini atribuțiile prin subdimensionarea resurselor financiare pe care le au la dispoziție. Promisiunile făcute la diverse evenimente și neduse la îndeplinire nu pot fi soluția rezolvării problemelor noastre.

Consecințele neluării în seamă a pro-punerilor făcute de AOR la modificarea Codului Fiscal au fost resimțite de colectivitățile locale, capacitatea administrativă a unităților administrativ-teritoriale rămânând cu mult sub responsabilitățile pe care autoritățile administrației publice locale le au stabilite prin lege și sporind dependența de mecanisme de finanțare din pixul consiliului județean sau a ministerului prin decizie de apartenență politică", mai spune, prin intermediul comunicatului, fostul primar al orașului Hârșova, președintele executiv al AOR, Ionel Chiriță.

În plus, el a adăugat că Asociația Orașelor din România dorește ca primarii să nu mai fie dependenți de Consiliul Județean sau de "ministerul binevoitor" și de aceea îi solicită premierului realizarea unui dialog real pentru a putea face o administrație publică locală performantă, în folosul cetățeanului. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4584 secunde