Consilierii locali din Constanța și-au declarat averile. Case în Spania, Grecia, lingouri de aur, terenuri și mașini

2302
Noul Consiliu Local al Municipiului Constanţa şi-a intrat deja în drepturi şi astfel, aşa cum prevede legea, aleșii locali şi-au făcut publice declaraţiile de avere, care au fost publicate pe site-ul Primăriei Constanţa. Vorbim despre şapte consilieri locali din partea Partidului Naţional Liberal, opt din partea Partidului Social Democrat, patru din partea Uniunii Salvaţi România, unul de la Forţa Dreptei, unul din partea Partidului Mişcarea Populară, patru de la Alianţa pentru Unirea Românilor şi un candidat independent.



Consilierul Beazit Ali, din partea PNL, deţine un teren intravilan în localitatea Techirghiol, dobândit în anul 1997 care are o suprafaţă de 816 metri pătraţi. El are cotă parte doar 50 la sută din acest teren, celălalt beneficiar fiind soţia sa, Sevidan Ali. Tot în Techirghiol acesta mai deţine o casă de locuit pe care a construit-o în anul 2012 împreună cu soţia sa. Beazit Ali mai are trei apartamente în Constanţa, cumpărate în 1992, 2000 şi 2020. În 2018 acesta şi-a cumpărat un autoturism marca Opel Grandland X. Tot Beazit mai deţine în bancă active în valoare de peste 633.000 de lei. De asemenea, el mai încasează anual din postura de personal civil în cadrul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” un salariu de 180.139 lei.

Un alt consilier local ales din partea PNL, Adriana Arghirescu, deţine un teren intravilan în Constanţa, cumpărat în anul 2022 şi un apartament, tot în Constanţa, ambele cumpărate împreună cu soţul său. Ea a vândut în acest an un teren intravilan în valoare de 20.000 de euro, iar în bancă are active strânse în valoare de 5.762 euro şi 34.541 lei. Câştigă anual un salariu de 72.056 lei din partea firmei Work Consulting SRL, 13.695 lei indemnizaţie pentru că este consilier local şi 23.319 lei salariu din partea firmei Instore Power Provider SRL.

Consilierii locali din Constanța și-au declarat averile. Iată ce au adunat de-a lungul vieții - adriana-arghirescu-pnl-1734031414.jpg


Alexandru Bădoiu, de la Forţa Dreptei, deţine un teren intravilan în Constanţa împreună cu soţia lui, o casă de locuit tot în Constanţa şi două automobile cumpărate, un Nissan Rogue şi un Skoda Ecitigo. În bancă are 124.000 lei, 17.758 dolari şi 4.458 euro. Bădoiu este medic și câştigă din servicii medicale, anual, 410.000 lei.

Oleg Danovski, de la AUR, casă în Spania și lingouri de aur

Florin Cocargeanu, consilier local din partea USR, deţine două autoturisme pe care le-a cumpărat, un Opel Astra şi un Volkswagen Tiguan şi mai are un împrumut în bancă în valoare de 36.976 lei. El încasează anual 76.558 de lei, iar acum, din funcţia de consilier local, primeşte o indemnizaţie anuală în valoare de 7.260 de lei.





Simona Croitoru, consilier local din partea PMP, deţine două terenuri, unul intravilan şi unul agricol în Tulcea, pe care le-a cumpărat împreună cu soţul său şi încă un teren intravilan în satul Ciocârlia din judeţul Constanţa. În declaraţia sa de avere apar un apartament în Craiova deţinut împreună cu soţul său şi două apartamente în Constanţa cumpărate împreună cu soţul său. De asemenea, aceasta mai deţine două autoturisme, un Hyundai şi un BMW. Totodată, ea a mai vândut un teren intravilan în valoare de 160.000 de euro. În bancă, are 34.500 lei şi 160.000 euro. În plus, mai are un credit în valoare de 203.175 lei, deschis în 2023 şi scadent în 2028. Simona Croitoru are un venit anual în valoare de 59.541 lei, aceasta lucrând la Autoritatea Navală Română.

Ovidiu Cupşa, consilier local din partea AUR, deţine trei terenuri intravilane, unul în Constanţa şi două în Palazu Mare şi un teren agricol în Ostrov. Mai are o casă de locuit în Constanţa şi două autoturisme, un Peugeot 208 şi un Audi A4. De asemenea acesta mai deţine şi o motocicletă marca Kawasaki. El are venitul anual pe 2024 în valoare de 168.950, fiind angajat la CERONAV.




Oleg Danovski, consilier local din partea AUR, are un teren intravilan în Constanţa moştenit în anul 1996 şi un apartament cumpărat în 2014 în San Bartolome de Tirajana, Spania. Tot acesta deţine un autoturism Mitshubishi şi un lingou de aur în valoare de 30.000 de euro. Nu în ultimul rând, Danovski deţine active în bancă în valoare de 55.000 de lei şi 17.151 euro.



Dede Perodin, de la PSD, are două terenuri agricole, unul în Agigea şi unul în General Scărişoreanu şi un teren intravilan în Constanţa, deţinut împreună cu soţia sa. El mai are o casă în Constanţa pe care a cumpărat-o împreună cu soţia sa în anul 2016 şi un autovehicul marca BMW. Dede Perodin are mai multe conturi bancare în valoare totală de 594.000 de lei. Este preşedinte de sindicat în Şantierul Naval Constanţa şi în SLN din SNC, are un venit anual pe 2024 în valoare de 129.600 de lei şi mai deţine și o indemnizaţie anuală pentru funcţia de consilier local în valoare de 14.400 de lei.

Ioana Claudia Dobre este consilier local PSD şi deţine trei terenuri intravilane, unul în Braşov, unul în Tulcea şi unul în Constanţa, un apartament în Constanţa şi o casă de vacanţă în Tulcea. Tot ea mai are şi un autoturism marca Audi cumpărat în anul 2016. Ioana Claudia Dobre este conferenţiar universitar dr. la Universitatea Ovidius din Constanţa de unde încasează un venit anual pe anul 2024 în valoare de 101.631 lei. Mai câştigă, pe anul 2024, 13.932 de lei din postura de consilier local.



Cătălin Iacob, de la USR, are trei autoturisme

Cătălin Iacob, consilier local USR a moştenit un teren intravilan în anul 2021 şi deţine trei apartamente în municipiul Constanţa. El mai are trei autovehicule şi anume, un Renault Megane, un Fiat Ducato şi un Ford Kuga. Tot Cătălin Iacob a vândut un teren intravilan în valoare totală de 390.121 lei. Mai are două conturi bancare care sunt alimentate cu 22.000 de euro şi 390.121 lei. Iacob mai are şi un credit bancar în valoare de 12.000 de euro care este scadent în anul 2027. Acesta are un salariu în valoare de 24.960 lei şi primeşte o indemnizaţie de consilier local de 13.128 lei.

Consilierii locali din Constanța și-au declarat averile. Iată ce au adunat de-a lungul vieții - catalin-iacon-usr-1734031424.jpg


Stela Ioan, consilier local din partea AUR, deţine două apartamente în Constanţa, un autoturism Dacia şi are în bancă un cont alimentat cu 95.000 de lei. Ea câştigă anual 6.000 de euro, fiind avocat.

Consilierul local din partea PSD, Irinela Nicolae, are un teren agricol în localitatea 23 August şi unul intravilan în Constanţa. Mai are un apartament în Constanţa şi un autoturism marca Minicooper. Tot Irinela Nicolae deţine bijuterii în valoare de 6.500 de euro. Consilierul local PSD are un venit pe anul 2024 în valoare de 118.267 de lei din venituri salariale, iar din indemnizaţii câştigă 63.063 lei.

Nicolae Lascu are un teren agricol în localitatea Istria care se întinde pe o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi şi un autoturism Cadillac CTS. El mai deţine şi bijuterii în valoare de 10.000 de euro. Totodată, acesta are pe anul 2024 un venit anual de 59.889 lei şi mai câştigă şi 13.790 lei din indemnizaţii.

Cristian Mihăilescu, consilier local PSD, are un teren intravilan în Constanţa şi o casă de locuit tot în oraşul de la malul mării.

Are bunuri şi bijuterii de familie în valoare de 38.000 de euro şi are şi câteva împrumuturi acordate în nume personal în valoare de 228.400 lei.

Mihăilescu are un venit pe anul 2024 în valoare totală de 150.830 de lei din salarii şi dividende.

Mironescu de la AUR, casă de vacanţă în Grecia, Nedelcu de la USR, nouă apartamente

Laurenţiu Mironescu, consilier local AUR, deţine trei terenuri intravilane. Unul dintre ele este în Eforie, unul în judeţul Prahova şi unul în Grecia, în localitatea Eretria. Tot în Eforie deţine o casă de locuit, în Prahova o casă de vacanţă, două apartamente, unul în Bucureşti şi celălalt în Suceava şi încă o casă de vacanţă în Grecia. Acesta mai deține un autoturism marca Volkswagen fabricat în 1974. În bancă are active în valoare de 119.838 de euro şi 41.600 de lei. Tot Laurenţiu Mironescu mai are şi două împrumuturi acordate în nume personal în valoare totală de 876.627 lei. Venitul său anual pe anul 2024 este în valoare totală de 1.714.582 lei.

Alexandru Nazîru, consilier local PNL, are un teren intravilan în localitatea Techirghiol, iar în bancă are mai multe conturi alimentate în total cu 24.478,82 lei. Acesta are un venit anual încasat pe anul 2024 în valoare totală de 104.088 lei.



Eduard Nedelcu este consilier local USR şi deţine un teren agricol în Bistriţa Năsăud şi nu mai puţin de nouă apartamente în Constanţa. De asemenea, în vara acestui an a vândut un apartament pe care a obţinut 90.000 de euro. Are active în bancă în valoare totală de 290.015 lei şi 5.000 de euro. Venitul anual încasat pe anul 2024 este în valoare totală de 66.499 de lei.

Liberalul Cristian Omocea are un teren intravilan şi un apartament în Constanța, un autoturism marca Audi, iar în bancă are trei credite în valoare totală de 428.412 lei. Venitul anual al lui Cristian Omocea pe anul 2024 este în valoare totală de 150.228 de lei.

Consilierul local USR, Mihai Ochiuleţ, nu are niciun teren în proprietate şi niciun apartament trecut pe numele său. Acesta deţine un autoturism marca Volskwagen fabricat în 2015, iar venitul anual în 2024 este în valoare totală de 58.744 lei.



Felicia Ovanesian are ceasuri de 300.000 de lei


Felicia Ovanesian este consilier local independent și deţine trei terenuri agricole, toate acestea în Eforie Nord şi 10 terenuri intravilane în Constanţa, 23 August, Valu lui Traian şi Bucureşti. Are un apartament în Bucureşti şi o casă de locuit în Constanţa. Tot Felicia Ovanesian deţine ceasuri în valoare de 300.000 de lei, iar în bancă are active în valoare totală de 595.996,26 lei, 232.543,12 euro şi 131.503,38 dolari.



Felicia Ovanesian are un venit anual în 2024 în valoare totală de 945.838,5 lei.

Marius Prăzaru este consilier PNL şi deţine două autoturisme, un BMW Seria 5 şi un Mercedes Benz, ambele obţinute prin leasing. Tot el are şi un împrumut în bancă în valoare de 234.208,66 lei, iar venitul său anual pe 2024 este în valoare totală de 258.196 de lei.

Costin Răsăuţeanu este liderul consilierilor locali PSD din municipiul Constanţa. Acesta are cotă parte la moştenire în ceea ce priveşte două terenuri, unul agricol şi unul intravilan, deţine un apartament în municipiul Constanţa şi cotă parte la moştenire în ceea ce priveşte un apartament şi o casă de locuit. Tot el mai deţine un cont bancar alimentat cu 22.000 de lei şi mai are un credit în valoare de 202.723 lei, scadent în anul 2045. Venitul său anual în 2024 este în valoare totală de 141.895 lei.



Avocata Cornelia Roman, de la PSD, deţine două terenuri intravilane şi două agricole în Constanţa şi în Seimenii Mici, o casă de locuit la care are cotă parte 50% şi încă o casă de locuit la care are cotă parte 30%.

Are trei autoturisme şi anume un Mercedes Benz C Class, Mercedes Benz GLC şi Volkswagen Passat. Deţine bijuterii din aur în valoare totală de 20.000 de euro şi are un cont bancar alimentat cu 40.000 de lei şi are un venit anual în valoare totală de 641.640 lei.

Liberalul Ionuţ Rusu deţine două terenuri intravilane în Constanţa şi o casă de locuit pe care a construit-o împreună cu soţia sa în anul 2019.



Acesta are ceasuri în valoare de 50.000 de euro şi deţine patru conturi bancare, unul alimentat cu 150.000 de lei, unul cu 125.000 de euro, unul cu 10.250 de dolari şi unul cu 67 de lire sterline. Totodată, are şi un credit în valoare de 272.694, scadent în anul 2031. Venitul său în anul 2024 este de 831.632 lei.



Daniel Tudor este consilier local PSD şi deţine un teren intravilan şi trei agricole, în Constanţa și Palazu Mare. Are trei case de locuit în Constanţa, o casă de vacanţă în Braşov şi un spaţiu comercial în Palazu Mare. Acesta mai deţine șase autoturisme, un Iveco Euro Cargo, trei Volkswagen, două BMW şi o şalupă Butterfly. În bancă are două conturi în valoare totală de 1.664 lei, iar venitul său pe anul 2024 este în valoare totală de 80.946 lei.

Marius Tulică este consilier local PNL şi nu deţine imobile, terenuri sau alte bunuri materiale. Venitul său pe anul 2024 este în valoare totală de 45.889 lei.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.7713 secunde