Consilierii locali din Mangalia au reprogramat ședința de astăzi pentru luni dimineața

1837

Articole de la același autor

După luni de zile de blocaj, comisiile de specialitate ale Consiliului Local Mangalia s-au reactivat începând de miercuri, când aleșii din Comisia socială au reușit să se întrunească pentru a dezbate câteva dintre proiectele inițiate de către edilul Mihai Claudiu Tusac pentru ședința programată a doua zi.
Consilierii democrat-liberali au anunțat că nu vor participa la șe-dința de astăzi, preferând să con-voace o ședință extraordinară într-o altă zi, astfel încât proiectele pro-puse de Tusac să poată fi analizate în comisiile de specialitate.
"Din discuțiile pe care le-am avut cu toți consilierii, inclusiv cu cei de la PSD, am stabilit că nu există timp suficient pentru a examina toate inițiativele edilului. Au avut loc deja ședințe de comisii și vor mai avea loc și mâine (n.r. - astăzi) când mai putem dezbate proiec-tele urgente. În aceste condiții, am stabilit că este cel mai bine să convocăm o ședință extraordinară pentru luni dimineața, la ora 10.00, pe ordinea de zi urmând să fie incluse proiectele care primesc, în cele din urmă, avizul din partea noastră", a declarat consilierul democrat-liberal Paul Foleanu.
Și președintele Comisiei sociale, Ioan Negrea (PD-L), a confirmat faptul că social-democrații au fost de acord cu stabilirea unei noi ședințe astfel încât să existe timp suficient pentru dezbaterea proiectelor. Potrivit lui Negrea, în cadrul ședinței de miercuri au fost analizate câteva măsuri și taxe sociale. În plus, pare că subiectul ANL-urilor le dă bătaie de cap consilierilor. Negrea a precizat că aleșii au fost de acord să anuleze dezbaterea acestui subiect întrucât trebuie verificate toate listele cu beneficiari, ele urmând să fie aprobate în luna ianuarie.
Și consilierul liberal Viorel Oleniuc a atras atenția asupra acestei probleme. "Nu știu de unde atâta grabă să fie convocată ședința pentru 17 decembrie", a spus pentru început Oleniuc. "Pe ordinea de zi au fost incluse proiecte, precum aprobarea listei de priorități pentru anul 2009 cuprinzând dosarele depuse pentru locuințele ANL, când noi nu au avut acces la aceste liste aproape un an de zile", a explicat el. Viorel Oleniuc a adăugat că este nevoie de mult mai mult timp pentru examinarea listelor sau discutarea taxelor locale pentru 2010.
Potrivit consilierilor, astăzi și mâine urmează să aibă loc alte ședințe de comisii.

Prefectul trebuie să se pronunțe
Consilierul PRM, Ion Anghel, a remarcat faptul că aleșii așteaptă în continuare ordinul prefectului privind posibila suspendare a lui Tusac. "Noi am început să lucrăm în comisii, dar trebuie să știm care este decizia prefectului Claudiu Palaz. Au existat două controale la Primăria Mangalia, din partea MAI și din partea premierului Emil Boc. Ar fi bine pentru municipiu și pentru locuitori să știm cât mai repede cum stau lucrurile. Important este să iasă prefectul și să ne dea un răspuns. Numai să ne dea unul: fie emite ordinul de suspendare, fie continuăm în același ritm", a fost de părere el.

Tusac se întoarce la Zanfir Iorguș
Printr-un comunicat de presă, primarul Mihai Claudiu Tusac ține să își reafirme "întoarcerea la normalitate". De asemenea, el pare a se reorienta și către fostul edil, actualul deputat Zanfir Iorguș.
"Colaborarea oamenilor politici la nivel local este imperios necesară. Cetățenii municipiului Mangalia au nevoie de noi toți, de ideile noastre, de proiectele pe care le putem implementa împre-ună. Deputatul Zanfir Iorguș poate face lobby pentru Mangalia la nivelul Parlamentului, iar dacă ne va sprijini, vom putea accesa mai ușor fonduri destinate proiectelor europene și guvernamentale pentru dezvoltarea economică a orașului, susținerea turismului și crearea de noi locuri de muncă", mărturisește primarul în același comunicat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8589 secunde