Consiliul Județean se face moșier pe terenurile primăriilor

496
Conform hotărârilor votate în ședința Consiliului Județean din data de 21.10.2010, 13 comune și orașe beneficiază de pe urma "Programului de îmbunătățire a calității mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate și Programului de împădurire pentru prevenirea riscului deșertificării în județul Constanța". Acestea au în vedere, după cum menționează și titlul, redresarea condițiilor de mediu prin acțiuni de reconstrucție ecologică din fondurile Consiliului Județean. Însă, după cum știți, nimic nu este dat "de pomană" de către CJC. Condiția principală ca aceste acțiuni de împădurire să fie efectuate aste ca anterior lor, terenurile selectat de fiecare comună sau oraș în parte să intre în administrarea consiliului județean. Cel mai ciudat aspect al proiectului însă, este perioada pe care acesta va sta sub administrația CJC. Potrivit hotărârilor, "darea în administrare către Consiliul Județean se dispune pe durata existenței plantațiilor". În condițiile în care simpla ajungere la maturitate a unui astfel de proiect durează 20 ani, iar pădurea în sine are o durabilitate în timp pe care o poate stopa doar o eventuală defrișare sau un eventual incendiu, putem concluziona cu ușurință că CJC a dobândit terenurile respective "pe viață".

Primarii acceptă condiționarea C.J.C
Contactați telefonic, mulți din primarii comunelor și orașelor ce fac parte din programul Consiliului Județean au declarat că sunt de acord ca terenurile respective să intre în administrarea consiliului din diverse motive. Ei încearcă să privească partea plină a paharului și să sublinieze care sunt beneficiile pe care inițiativa le aduce comunei. Conform celor spuse de către primarului pedelist al orașului Hârșova, Tudorel Nădrag, "am pus la dispoziția CJC acest teren pentru că nouă ne convine să ni-l amenajeze."
De aceeași părere este și primarul PSD al comunei Gârliciu, Constantin Cimpoiașu. El declară că "noi nu am fi putut face asta niciodată, nu avem fonduri. O pădure într-o comună schimbă foarte mult. Noi și-așa suntem o zonă bătută de soartă, iar masa lemnoasă ce va fi produsă peste 20 de ani de pe urma acestor împăduriri ne va ajuta foarte mult."
Alexandra BĂLAN

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7008 secunde