Consiliul Local Hârșova a preluat managementul Spitalului Orășenesc

2634
Consilierii locali din Hârșova s-au întrunit, la începutul săptămânii, într-o nouă ședință ordinară, având înscrise pe ordinea de zi opt proiecte de hotărâre importante pentru comunitatea de aici.
Printre cele mai însemnate a fost cel privind aprobarea transferului managementului asistenței medicale a Spitalului Orășenesc către Consiliul Local Hârșova, inițiativa primarului Tudorel Nădrag fiind adoptată cu unanimitate de voturi.
Spitalul Orășenesc Hârșova face parte din cele zece unități sanitare județene care au fost cuprinse în HG nr. 529/2 iunie 2010 pentru aprobarea menținerii managementului asistenței medicale la autoritățile administrației publice locale care au desfășurat faze-pilot, precum și a Listei unităților sanitare publice cu paturi pentru care se menține managementul asistenței medicale la autoritățile administrației publice locale și la Primăria Municipiului București.
De asemenea, aleșii au aprobat modificarea HCL nr. 148/26.11.2009 privind Programul de investiții al orașului Hârșova pentru anul 2010.
Totodată, Consiliul Local Hârșova a aprobat modificarea și completarea inventarului domeniului privat al orașului.
Alte proiecte au vizat aprobarea scoaterii la licitație publică a unui spațiu comercial din Piața Agroalimentară, închirierea prin licitație publică a unui spațiu comercial în Piața Agroalimentară, concesionarea unui alt spațiu cu destinația de cabinet medical, precum și trecerea din proprietatea publică a orașului în proprietatea privată a acestuia a unui imobil aflat în administrarea Consiliului Local Hârșova.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4457 secunde