Dacă ați votat de mai multe ori la referendum, acum veți fi descoperiți!

346
< 1 min citire
Autoritatea Electorală Permanentă are soft anti-fraudă. Reprezentanții instituției au informat, ieri, că au finalizat procedura de achiziționare a softului pe 30 iulie. De verificarea rezultatelor de la referendumul de demitere, dacă acestea sunt corecte, se va ocupa una din cele nouă firme din domeniu cărora le-au fost transmise invitații de participare la licitație. Autoritatea Electorală Permanentă precizează că transportul listelor electorale se va realiza cu mijloace auto specializate pentru transport de valori, iar întregul proces de arhivare electronică a listelor electorale va fi supravegheat video.
Potrivit legii, Autoritatea Electorală Permanentă are obligația să verifice listele electorale utilizate în secțiile de votare, în vederea depistării eventualelor voturi multiple, în termen de 60 de zile de la data referendumului. Dacă se vor constata cazuri de vot multiplu, persoanele în cauză riscă închisoare de la șase luni la cinci ani.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0495 secunde