Delegația Permanentă a PNL se reunește la ora 19,00

55
Delegația Permanentă a PNL se reunește la ora 19,00 - delegatiapermanenta-1393330387.jpg

Articole de la același autor

Delegația Permanentă a Partidului Național Liberal se va reuni în ședință marți, începând cu ora 19,00. Președintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat că, în condițiile în care premierul Victor Ponta nu a acceptat de două săptămâni propunerea liberalilor privind structura Guvernului cu Klaus Iohannis vicepremier și ministru de Interne, PNL preferă să se retragă de la guvernare. 


"Aceasta a fost propunerea până în ultimul moment. De două săptămâni premierul nu a agreat-o și, în aceste condiții, noi preferăm să ne retragem de la guvernare, pentru că nu considerăm că se mai respectă niște reguli fundamentale. Mâine vom avea o Delegație Permanentă și, dacă vom pleca, ceea ce este foarte probabil, se întâmplă următorul lucru - noi nu dorim nicidecum să creăm o criză mai amplă -, există două variante simple: premierul demisionează, urmând a se forma repede un alt Guvern sau premierul, varianta sigură, nu demisionează și face ce a făcut procedural dl Tăriceanu, în 2007 parcă numește, face alte numiri, practic schimbă componența politică a Guvernului, procedează la interimate", a spus Antonescu, la o întâlnire cu membri ai comunității românești din Austria. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 24 Februarie 2014
Stire din Politică-Administrație : Ce spune Theodor Stolojan despre PNL
Pagina a fost generata in 0.464 secunde