Deputatul Florin Gheorghe a votat împotriva moțiunii simple pe Sănătate

523
Deputatul Florin Gheorghe a votat împotriva moțiunii simple pe Sănătate - deputatulfloringheorgheavotatimp-1396461493.jpg

Articole de la același autor

Parlamentarul Partidului Mișcarea Populară Florin Gheorghe le cere celor care au vândut iluzii sub sigla USL să înceteze să-i mai mintă pe români și a adăugat că nu a mai întâlnit atâta demagogie în politică de pe vremea lui Ion Iliescu.


"Este de domeniul evidenței faptul că sub sigla USL minciuna a devenit o adevărată artă de a rezista în politică, iar fuga de răspundere un act de virtute supremă. De exemplu, cei care s-au dezbrăcat în grabă de haina USL, au început imediat să joace rolul măicuțelor preacurate în Parlament, sfidând atât inteligența românilor, cât și bunul-simț. Ieri, în Parlament s-a votat o moțiune simplă în domeniul serviciilor de sănătate, reclamându-se ministrului învestit de mai puțin de o lună că nu a aprobat lista de medicamente compensate. Este motivul pentru care am votat împotriva acestei moțiuni false și demagogice, în care Nicolăescu critica ceea ce n-a făcut USL, când ministru era Nicolăescu. Nu am vrut să legitimez o minciună. Câtă încredere să mai ai în cei care până ieri se aflau la putere, au amânat vreme de peste un an actualizarea listei de me-dicamente compensate, iar acum strigă hoții tocmai către cei cu care s-au aflat în concubinaj mai bine de trei ani de zile", a spus deputatul constănțean Florin Gheorghe.


Acesta a mai declarat că, indiferent cine a fost sau cine este ministru la Sănătate, sub USL sau USD, indiferent cum s-a numit coaliția care l-a ținut sau îl ține pe Ponta în brațe, serviciile de sănătate sunt mai proaste și mai scumpe, spitalele mai sărace, iar pacienții tot mai nemulțumiți. "Ponta nici nu vrea, nici nu poate să guverneze în interesul românilor. Sub fostul ministru al Sănătății deficitul de personal de la serviciile de ambulanță a ajuns la aproape 50% în multe județe ale țării, deși acesta se lăuda că a finalizat 99% reforma din sănătate. Dacă ar fi fost cinstit ar fi spus că a prăbușit în procent de 99% sănătatea. Ieri i-am adresat noului ministru al Sănătății o interpelare pe marginea deficitului de personal din cadrul serviciilor de am-bulanță. Sper ca ministrul să-i acorde interesul cuvenit", a mai completat parlamentarul  Florin Gheorghe.


Reamintim că, moțiunea simplă "Guvernul Ponta 3 amenință viața pacienților: amână lista de medicamente compensate", inițiată de PNL, a fost respinsă de plenul Camerei Deputaților. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2355 secunde