DOLIU LA PRIMĂRIA CUMPĂNA! "Vestea plecării pe drumul veșniciei ne-a întristat pe toți"

3871
Este doliu la Cumpăna, după ce a trecut la cele sfinte SIMONA-ANINA ZAMFIR, angajată în cadrul compartimentului de asistență socială. Colegii din cadrul instituţiei, dar şi cei care au cunoscut-o sau au colaborat cu ea, au transmis un mesaj de condoleanţe familiei îndurerate:




 "Colectivul Primăriei comunei Cumpăna deplânge trecerea mult prea devreme la cele veșnice a doamnei SIMONA-ANINA ZAMFIR, prietenă și distinsă colegă din cadrul compartimentului de asistență socială.
Vestea plecării pe drumul veșniciei ne-a întristat pe toți, iar durerea dispariţiei nu poate fi alinată decât prin comemorare pioasă și recunoștință pentru tot ceea ce a dăruit de-a lungul întregii sale vieți şi activităţi.

În aceste clipe de adâncă tristeţe transmitem sincere condoleanțe și profundă compasiune familiei îndurerate!

Cu o rugăciune, o candelă aprinsă, o floare și un gând pios, ne luăm rămas bun și ne rugăm Bunului Dumnezeu să o ierte și să o odihnească. Îngerii să o însoțească la Tronul Ceresc, unde Dumnezeu să o așeze de-a dreapta în cetele celor drepţi!

Cei care au cunoscut-o și doresc să îi aducă un ultim omagiu colegei și prietenei noastre, SIMONA-ANINA ZAMFIR, o pot face la Casa Mortuară Ameno, aflată pe strada Aleea Taberei nr.2A, din localitatea Cumpăna, acolo unde îi este depus trupul neînsuflețit!

Slujba de înmormântare va fi oficiată, marți 13 iunie 2023, ora 13.00, la biserica Sfânta Maria din localitate.

Dumnezeu să o aibă în pază și să o odihnească în pace și lumină!"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.4287 secunde